Tuesday , April 30 2024

Muncitori români, blocaţi în deşertul libian. Localnici înarmaţi i-au jefuit de provizii şi maşini

Un britanic care lucra în deşertul libian alături de aproximativ 300 de colegi, printre care şi români, afirmă că sunt ignoraţi de Guvernul britanic şi că sunt lipsiţi de protecţie, la 400 de kilometri de coastă, între Benghazi şi Tripoli, relatează presa britanică.

Potrivit ediţiei electronice a cotidianului The Sun, pe lângă cei 90 de britanici care lucrează în domeniul petrolier sunt şi austrieci, români, germani, indieni, cetăţeni din Bangladesh şi pakistanezi.

Britanicul James Coyle a anunţat, miercuri, la un post de radio al bazei lor, că grupul nu a fost contactat de autorităţi după ce a cerut Guvernului asistenţă de urgenţă în urmă cu trei zile.

“Trăim un coşmar. (…) Trăim în fiecare zi cu teamă pentru vieţile noastre”, a spus el. Liniile telefonice între baza lor şi capitală au fost distruse, iar proviziile de hrană şi apă, precum şi vehiculele sau chiar frigiderele le-au fost furate de localnici înarmaţi cu puşti AK-47.

Aeroportul se află la doar un kilometru de baza lor, astfel că transportarea lor pe cale aerienă ar fi foarte uşor de realizat.

Potrivit BBC News Online, hoţi înarmaţi au jefuit o altă bază din apropiere, obligând muncitorii germani să se alăture celeilalte echipe. Coyle a declarat că această situaţie a dus la triplarea numărului de persoane de la baza sa, care a ajuns la 300.

Un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe a declarat că “siguranţa cetăţenilor britanici din Libia este de importanţă maximă”. “Facem tot ce putem pentru a-i ajuta, inclusiv pe cei din baze”, a spus el, adăugând că diplomaţia britanică exercită presiuni asupra autorităţilor libiene pentru a redeschide aeroportul militar, astfel încât companiile să îşi poată evacua personalul.

Vezi si

Iohannis pierde un potențial aliat. Turcia îl susține pe olandezul Mark Rutte la șefia NATO

Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez în exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de …