Alte stiri
The New York Times și The Washington Post au primit câte trei premii Pulitzer. Războiul din Gaza, subiectul central
acum 37 mins
Cornel Muţuliga, de 22 de ani, din Frătăuţii Noi, deşi nu are permis de conducere, s-a urcat la volanul unei dube şi s-a izbit cu ea într-un podeţ u din impact a rezultat decesul unui pasager în vârstă de 23 de ani. Soferul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,87 mg/l
In noaptea de 21 spre 22 octombrie 2014, la ora 00.40, pe DJ 178C, în interiorul localităţii Bilca, Cornel Muţuliga, de 22 de ani, din comuna Frătăuţii Noi, fără a avea permis de conducere şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce conducea autoutilitara Iveco, după o curbă spre stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de ceaţă densă şi carosabil umed, a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat în şanţul de pe partea dreaptă, lovind frontal un podeţ, după care s-a răstrunat pe carosabil. In urma impactului, Bene Pleşca, de 23 de ani, din comuna Frătăuţii Noi, pasager în autoutilitară a suferit leziuni grave, ulterior în jurul orei 02.40 decedând la Spitalul Judeţean Suceava, iar Marius Dan Pleşca, de 29 de ani, tot din comuna Frătăuţii Noi a suferit leziuni uşoare, având nevoie pentru vindecare de 5 – 7 zile de îngrijiri medicale. Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Din cercetările poliţiştilor a reieşit faptul că autoutilitara i-a fost încredinţată şoferului de către fratele acestuia, Moise Muţuliga, de 18 ani, din aceeaşi localitate. Pe numele lui Cornel Muţuliga a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. (C.Z.)
Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a participat luni după-amiază, în a doua zi de Paști, …