Thursday , May 2 2024

Investitorii fug din Marea Britanie. Lira sterlina, in pragul colapsului

scotia

Marii investitori globali scot miliarde de lire sterline din economia britanica din cauza temerilor ca Scotia ar putea vota “Da” pentru independenta.

Cifre furnizate de banca franceza Societe Generale dezvaluie fuga investitorilor din Marea Britanie, in timp ce cea mai mare banca a Japoniei, Nomura, si-a indemnat clientii sa isi reduca expunerile pe Marea Britanie si a avertizat in privinta unui posibil colaps al lirei sterline, scrie The Independent.

Potrivit documentelor interne ale Nomura Bank, un astfel de rezultat ar determina “un soc cataclismic”.

Lira sterlina a scazut puternic dupa ce un sondaj publicat la sfarsitul saptamanii trecute a aratat ca cei care vor vota pentru independenta sunt mai multi decat cei care vor ca Scotia sa ramana in componenta Marii Britanii.

Investitorii insa se retrag din Marea Britanie de cateva luni, potrivit unor date furnizate de Societe Generale. Exodul financiar a dus la retragerea a 12 miliarde de lire sterline in 2014.

Marea Britanie este afectata si de o reducere puternica a investitiilor straine in 2014, situatie care s-ar putea inrautati in cazul unei secesiuni a Scotiei. Nomura si-a sfatuit clientii nu numai sa isi retraga capitalul din Marea Britanie, ci sa si parieze pe scaderea preturilor actiunilor bancilor britanice.

Celebrul economist Paul Krugman a avertizat la sfarsitul saptamanii trecute ca un vot pentru independenta Scotiei va fi catastrofal pentru aceasta tara. “Riscul cand esti pe cont propriu va fi urias. Poate sunteti de parere ca Scotia va deveni o alta Canada, dar e mai probabil ca va deveni o Spanie fara soare”, a scris Krugman intr-un editorial.

Vezi si

Peste 1.800 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primul trimestru al acestui an

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primul trimestru …