Tuesday , April 30 2024

Daniela Lămăşanu, noul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava

Doctor în drept, noul şef al parchetelor sucevene are în planul de management un stil participativ în relaţiile cu colegii, iar în ceea ce îi priveşte pe potenţialii infractori, ar trebui să se teamă

 Daniela Lamasanu - procuror general [800x600]


Daniela Lămăşanu este începând de astăzi, noul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, instituţie care gestionează activitatea parchetelor din judeţele Suceava şi Botoşani. A câştigat concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii cu o notă foarte mare, fără un contracandidat care să îi pună probleme. A lucrat câţiva ani buni ca procuror general adjunct al principalei unităţi de parchet sucevene şi a acumulat o experienţă bună pe care o va folosi în anii ce urmează.
– Care sunt principalele jaloane ale devenirii profesioane?
– Am absolvit facultatea de drept din Timişoara, promoţia 1996. După absolvirea facultăţii am fost invitată să rămân cadru didactic universitar în cadrul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. In paralel, am desfăşurat activitate de avocat, în Baroul Timiş. Cariera mea de magistrat a început în anul 2004, în luna februarie fiind numită procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani, în judeţul Botoşani. Incepând cu martie 2004, am fost delegată ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Din ianuarie 2005 şi până în august 2006 am funcţionat ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Incepând cu luna august 2006 şi în prezent, am desfăşurat activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, la secţia judiciară. La sfârşitul anului 2010 am fost delegată ca procuror general adjunct şi începând cu luna ianuarie 2011, am fost fost numită procuror general adjunct al acestei unităţi de parchet. Incepând cu 1 ianuarie 2014 am fost numită pentru al doilea mandat de procuror general adjunct al acestei unităţi. Am fost declarată admisă pentru concursul de ocupare a funcţiei de procuror general. In luna octombrie a anului 1997 am susţinut examenul de admitere pentru doctorat, la Academia Română, Institutul de Cercetări Juridice iar în februarie 2004 am susţinut teza de doctorat, obţinând titlul de doctor în drept, specializarea drept penal. In paralel, am desfăşurat activitate didactică, la Universitatea de Vest Tmişoara şi apoi la Universitatea Stefan cel Mare Suceava, la Facultatea de Drept.
– Aţi convins CSM printr-un proiect managerial interesant, în concursul la care aţi participat. In ce a constat originalitatea acestuia?
– Proiectul managerial pe care l-am prezentat, a avut ca esenţă stilul de management pe care inteţionez să-l abordez, în exercitarea mandatului. Este vorba despre stilul participativ de management, care în esenţă presupune accentuarea comunicării între manager şi colaboratori, mă refer la colegi, alte instituţii cu care parchetul are contacte şi ceea ce este de esenţa stilului participativ, fundamentarea deciziilor de jos în sus, prin consultarea colegilor în activitatea de elaborare şi luare a deciziilor. Acesta este stilul pe care îl voi aborda, cel participativ. Cât priveşte obiectivele propuse, un interes deosebit va fi manifestat cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor din noile coduri şi ceea ce dorim este crearea unei practici unitare, la nivelul unităţilor de parchet fiindcă sunt dispoziţii legale noi, există posibilitatea interpretării acestora într-un mod diferit. In consecinţă ar putea fi adoptate soluţii diferite în practica unităţilor de parchet. In acest sens, vom asigura întâlniri atât cu colegii procurori din cadrul parchetelor din circumscripţie cât şi cu organele de poliţie tocmai pentru a stabili o interpretare unitară a dispozitiilor noii legislaţii penale.
– Cum veţi proceda cu dosarele ce vizează funcţionari publici cu statut special, poliţişti de exemplu, a căror anchetare, dacă sunt suspecţi de infracţiuni, s-a mutat după noua lege penală, către parchetele inferioare?
– Un alt aspect care mă preocupă este legat de echilibrarea volumului de activitate al parchetelor din circumscripţie şi în acest sens vom folosi instituţia preluării dosarelor de la unităţile de parchet cu încărcătură – volum mare de dosare, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Asta nu înseamnă că noi nu avem dosare de rezolvat. Insă competenţa dată de noua lege în favoarea parchetelor de pe lângă curţile de apel este oarecum diferită faţă de vechea legislaţie penală. Ca exemplu: prin noile dispoziţii procedurale, ofiţerii de poliţie, subofiţerii şi conflictele de interese, dacă săvârşesc fapte penale, acestea sunt de compentenţa parchetelor de pe lângă judecătorii, după punerea în aplicare a noii legislaţii penale, de la 1 februarie 2014. Noi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava preluăm şi dosare având ca obiect fapte săvârşite de către ofiţeri de poliţie, precum şi dosarele care au ca obiect infracţiunea de conflict de interese. Aceasta a fost soluţia a legiuitorului de la 1 februarie 2014 însă nimic nu ne-a împiedicat să mergem înainte.
– Sunt dosare vechi la care justiţiabilii aşteaptă o rezolvare. Cum veţi răspunde acestor solicitări?
– Un alt obiectiv pe care îl urmărim este soluţionarea dosarelor complexe. Vom avea în vedere efectuarea cu ritmicitate a actelor de urmărire penală în dosarele compexe, acestea constituind o prioritate la momentul la care ne aflăm. Un alt obiectiv vizează soluţionarea dosarelor vechi. Mai vechi de un an de la sesizare şi a celor în care au trecut mai mult de şase luni de la începerea urmăririi penale. Cu atât mai mult cu cât, potrivit noii legislaţii penale, există posibilitatea ca în temeiul articolului 488 indice 1 din noul Cod de Procedură Penală să se poată formula contestaţie la judecătorul de drepturi şi libertăţi, atunci când persoana interesată apreciază că a fost depăşit termenul de efectuare a urmăririi penale. (Neculai ROSCA)

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …