Sunday , April 28 2024

Un şofer băut a lovit cu maşina o tânără, după care a distrus o staţie de autobuz şi un stâlp, in Burdujeni

accident Burdujeni (1) [800x600]

Un tânăr de 25 de ani a pierdut controlul asupra maşinii, a lovit o adolescentă care mergea pe trotuar, după care a distrus o staţie de autobuz şi un stâlp de electricitate. Individul a fugit de la locul faptei, însă a fost găsit după 2 ore, el având o alcoolemie de 0,53 mg/l

Duminică, 2 martie 2014, la ora 19.00, pe strada Plevnei, din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, Stefan Corduneanu, de 25 de ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul Ford Fiesta, a pierdut controlul asupra volanului, a derapat, lovind-o uşor pe F.I., de 14 ani, localnică, care mergea pe trotuar, după care a intrat în coliziune cu un stâlp electric şi cu adăpostul de persoane din staţia de transport public în comun. După producerea accidentului şoferul a plecat de la faţa locului, fiind găsit acasă după circa două ore. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost dus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pe numele lui Stefan Corduneanu pentru vătămare corporală din culpă, fugă de la locul accidentului dar şi pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma accidentului mai multe case din zonă au rămas fără curent electric. (C.Z.)accident Burdujeni [800x600]

Vezi si

CE Szeged. Canotorii suceveni Florin Arteni și Florin Lehaci, argint european la dublu rame. Ancuța Bodnar, doar bronz alături de Simona Radiș la dublu vâsle

Campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, suceveanca Ancuţa Bodnar şi botoșăneanca Simona Radiş, …