Alte stiri
Cod galben de averse, grindină și descărcări electrice în județul Suceava până marți seară
acum 1 hour
Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni
acum 4 hours
Vasile Mocanu este de ieri director cu acte în regulă a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava, preluând cu statut definitiv funcţia pe care o deţinea cu titlu interimar. Vasile Mocanu se află acum la începutul celui de-al treilea mandat în fruntea structurii de cadastru judeţene, după ce ieri a obţinut nota maximă – 10 la susţinerea proiectului de management privind strategia şi funcţionarea OCPI Suceava. Mocanu a condus Oficiul Judeţean de Cadastru încă de la înfiinţare, în1997 şi până în 2001. Al doilea mandat al său a fost în intervalul 2005 – 2009, perioadă în care a avut loc unificarea activităţii de cadastru cu cea de publicitate imobiliară şi s-a produs crearea sistemului unic de înregistrare în Cartea Funciară la nivelul judeţului Suceava. In mandatul care începe din decembrie 2013, potrivit celor declarate chiar de către Vasile Mocanu, prin fondurile europene care se vor aloca începând cu 2014 şi până în 2020 se va asigura introducerea cadastrului sistematic şi înscrierea gratuită în Cartea Funciară în proporţie de 80% a suprafeţei de 885.000 de hectare şi 114 unităţi administrative teritoriale din judeţul nostru. (Neculai ROSCA)
Duminică, în jurul orei 13:35, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 de …