Tuesday , May 7 2024

Poliţia municipală Rădăuţi a întocmit un dosar penal pe numele Poliţiei Locale Rădăuţi

politia

Poliţiştii au făcut ieri dosar pentru “blocarea cu intenţie a drumului public”, după ce agenţii locali au blocat o stradă pentru a fi executate lucrări de amenajare la trotuarul de pe strada Piaţa Unirii. Nu s-ar fi ajuns la această situaţie, dacă Primăria Rădăuţi ar fi depus toate actele necesare pentru a-i fi aprobată închiderea străzii respective 

Ieri dimineaţă, în municipiul Rădăuţi a avut loc un scandal între poliţiştii locali şi cei ai Poliţiei municipale. Poliţia Locală din Rădăuţi a blocat calea de acces pe strada Piaţa Unirii din localitate pentru a fi executate unele lucrări de amenajare la trotuarul din zona respectivă. Primăria municipiului Rădăuţi a depus o cerere la Poliţia municipiului Rădăuţi în data de 22 octombrie 2013 prin care solicita închiderea căii de acces pe acea stradă, însă, susţin cei de la Poliţia municipală, nu a depus toate actele necesare, astfel că cererea nu a fost acceptată. Reprezentaţii Primăriei i-au trimis totuşi ieri pe agenţii locali să blocheze acea stradă, pentru a se executa respectivele lucrări. In scurt timp, la faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliţie care în urma verificărilor făcute a întocmit un dosar penal pe numele Poliţiei Locale din Rădăuţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “blocarea cu intenţie a drumului public”. (Constantin ZUZEAC)
 

Vezi si

Individ băgat în arest după ce, băut bine, a furat un excavator și s-a plimbat prin Dornișoara

Duminică, în jurul orei 13:35, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată  prin  112 de …