Thursday , March 28 2024

Traian Băsescu a invitat un artist din Republica Moldova la botezul nepoatei sale

ricky_ardezianu

Preşedintele Traian Băsescu l-a invitat pe solistul de muzică uşoară din Republica Moldova, Ricky Ardezianu, să cânte la botezul nepoatei sale.
“Vă invit la botezul nepoatei mele, căci sigur va fi foarte mediatizat, după ce se va naşte”, i-a spus Traian Băsescu artistului Ricky Ardezianu, prezent la întâlnirea preşedintelui cu lideri de opinie şi cu lideri ai societăţii civile de la Chişinău, potrivit Agerpres.
La remarca solistului, că ar trebui stimulată prezenţa artiştilor moldoveni în România, Băsescu a replicat că “Anna Lesko este o prezenţă continuă la televiziunile româneşti”, dar a amintit şi de maestrul Nicolae Botgros.
“În România, artiştii din Republica Moldova sunt bine-veniţi, mai ales că aveţi o muzică dulce, de calitate. Sunteţi sentimentali la fel ca şi noi şi sunteţi buni. Eu cred că în România artiştii din Republica Moldova nu au nicio restricţie, mai ales dacă au valoare”, a afirmat şeful statului.
Traian Băsescu a mărturisit că admiră foarte mult ansamblul de dansuri ţigăneşti de la Chişinău, pe care îl vede evoluând pe litoralul românesc.
În luna iunie, preşedintele Traian Băsescu a spus că, spre marea sa bucurie, va avea o nepoţică, iar botezul ar putea avea loc “prin octombrie”. “Spre marea mea bucurie, nepoţică”, a afirmat Traian Băsescu într-o emisiune televizată, întrebat dacă va avea un nepot sau o nepoată.
Fiica cea mică a preşedintelui, europarlamentarul Elena Băsescu, este însărcinată. Elena Băsescu s-a căsătorit, în septembrie 2012, cu Bogdan Ionescu.

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …