Saturday , April 20 2024

Testele de virginitate vor fi interzise in statul New York, după o declarație a unui rapper

Statul New York va examina un proiect de lege care interzice „testele de virginitate”, după o polemică generată de un rapper care a declarat că îşi duce fiica în fiecare an la ginecolog pentru a verifica dacă aceasta este încă virgină, informează Agerpres.

Clifford Harris, un rapper din Atlanta care a adoptat pseudonimul artistic T.I., recompensat cu trei premii Grammy, a dezvăluit luna trecută într-un podcast că îşi duce în fiecare an fiica, în prezent în vârstă de 18 ani, la un ginecolog pentru a efectua acest test. Declaraţiile sale au suscitat un val de indignare în Statele Unite.

Deputata democrată Michaelle Solages, iniţiatoarea proiectului de lege, afirmă că aceste teste aduc atingere drepturilor femeilor şi consolidează stereotipurile ce vizează sexualitatea feminină.

„Testele de examinare a himenului nu sunt necesare din punct de vedere medical şi nu au niciun fundament ştiinţific. Ele sunt adeseori dureroase, umilitoare, dramatice pentru tinerele fete sau femei şi reprezintă cu adevărat o formă de violenţă sexuală”, a declarat Michaelle Solages.

Textul de lege, susţinut atât de democraţi, cât şi de republicani, potrivit unor dezvăluiri făcute de Michaelle Solages, urmează să fie discutat de camera inferioară a Parlamentului statului New York, în oraşul Albany, în luna ianuarie.

Dacă legea va fi adoptată, medicii care efectuează astfel de teste ar putea să îşi piardă dreptul de a practica medicina, a precizat aceeaşi deputată americană. Iar dacă testul este realizat de o persoană care nu este un profesionist din domeniul sănătăţii, el va fi considerat o agresiune sexuală.

Mai multe agenţii din cadrul ONU, inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), au solicitat interzicerea testelor de virginitate, care sunt încă utilizate frecvent în aproximativ 20 de ţări ale lumii.

Dincolo de umilinţa asociată acestei examinări, OMS a subliniat că prezenţa himenului la o femeie nu dovedeşte neapărat că ea nu a întreţinut niciodată un raport sexual.

De altfel, himenul se poate rupe şi fără un raport sexual, în special în cazuri de utilizare a unui tampon igienic sau în urma unor activităţi de echitaţie şi mersul pe bicicletă sau chiar în timpul unei examinări medicale. În plus, anumite femei se nasc fără himen.

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …