Saturday , April 20 2024

TÂRG DE ANTICHITĂŢI ŞI ACTIVITĂŢI PENTRU COPII, ÎN WEEK-END, LA IULIUS MALL

unnamed

Târg de antichităţi, petrecere pentru prichindei şi nenumărate premii – acestea sunt propunerile Iulius Mall Suceava pentru petrecerea timpului liber din  week-end.

 De vineri până duminică, în perioada 3 – 5 aprilie 2015parterul Iulius Mall Suceava va găzdui o nouă ediţie a Târgului de Artă şi Antichităţi. Realizat în parteneriat cu Bucovinart, evenimentul reuneşte colecţionari de obiecte cu patina timpului din toate colţurile ţării, care doresc să împărtăşească pasiunea lor cu cei interesaţi. Clienţii Iulius Mall vor descoperi piese de o frumuseţe şi o însemnătate aparte, care le pot decora casa de Paşte sau pe care le pot dărui apropiaţilor. Piese de mobilier, tablouri, statuete, patefoane, argintărie, bijuterii, ceasuri, porţelanuri, numismatică, filatelie şi multe alte articole cu poveşti impresionante sunt propunerile Târgului de Artă şi Antichităţi.

Pentru prichindei, sfârşitul de săptămână petrecut la Iulius Mall este motiv de bucurie. Sâmbătă, de la ora 16.00, în zona Kidsland, cei mici sunt aşteptaţi la petrecerea organizată de clovnul Bobo. Bunul lor prieten le-a pregătit surprize, jocuri, concursuri şi farse amuzante, pentru a se asigura că toţi copiii se vor distra. Astfel, năzdrăvanii se vor juca şi vor învăţa lucruri noi.

În plus, vizita la Iulius Mall Suceava se poate continua cu o excursie la IerusalimPână pe 11 aprilie, clienţii vor descoperi cât de frumos este„De Paşte, împreună, acasă”. Toţi cei care fac cumpărături de minimum 100 de lei de la magazinele lor preferate, se prezintă cu bonul fiscal la Centrul Info şi completează taloanele participă la tombola organizată de Iepuraşul de la Iulius Mall. Marele premiu va fi acordat pe11 aprilie, prin tragere la sorţi, cel mai norocos client fiind răsplătit pentru fidelitatea sa cu un sejur, pentru două persoane, în „Oraşul Sfânt”. În urma extragerilor zilnice, 15 clienţi vor câştiga câte un televizor LCD performant, iar primele 200 de persoane înscrise în fiecare zi vor fi premiate instant cu bunătăţi: cozonaci, pască, răcoritoare, iepuraşi de ciocolată şi produse tradiţionale de Paşte.

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …