Friday , March 29 2024

SPECTACOL DE TEATRU „MIMESIS” ȘI TÂRG HANDMADE, ÎN WEEK-END, LA IULIUS MALL

Agenda din acest week-end propusă de Iulius Mall Suceava include evenimente aparte, dedicate întregii familii. Spectacol de teatru nonverbal, pentru toate vârstele, târg de obiecte lucrate manual și ateliere de creație pentru copii sunt tot atâtea invitații pentru petrecerea timpului liber.

 iulius mall

De vineri până duminică inclusiv, în perioada 26 – 28 ianuarie 2018, parterul Iulius Mall Suceava găzduiește Târgul Handmade. Artizani locali își vor expune creațiile realizate cu migală și imaginație, prin tehnici și materiale variate, spre încântarea celor care apreciază unicitatea. Bijuterii felurite din pietre prețioase și semiprețioase, mărgele, perle, piele, fimo sau din sfera steampunk, articole vestimentare, accesorii de păr și nu numai, tablouri, cutii pentru podoabe, papioane, decorațiuni, cosmetice naturale și multe alte produse realizate manual pot fi descoperite la Târgul Handmade.

Sâmbătă este o nouă zi dedicată copiilor și creativității lor. Prichindeii sunt invitați de la orele 14.00 și 15.00 la atelierele tematice, care se vor desfășura în zona magazinelor pentru cei mici. Specialiștii de la Creativ & Deco îi vor ajuta să realizeze locomotive din lemn, decorate prin pictură și decupaj. La final, creațiile vor putea fi folosite ca suport pentru instrumente de scris, dar și ca ramă pentru fotografii. Toate materialele necesare sunt puse la dispoziție de Iulius Mall, iar participarea este gratuită. Înscrierile se pot face în ziua desfășurării atelierelor, la Centrul Info.

mimesisDuminică, de la ora 17.00, iubitorii artei dramaturgice primesc o invitație cu totul aparte. Iulius Mall le propune să petreacă o seară relaxantă, în compania unor actori carismatici și expresivi. Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va prezenta în premieră producția „MIMESIS”, în regia lui Daniel Iordan. Protagoniști vor fi actorii Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț și Sergiu Moraru, rolurile lor fiind surprinzătoare. Și asta pentru că spectacolul are la bază mijloace de comunicare de tip nonverbal, personajele folosind mișcările și machiajul specific pentru pantomimă. Producția este una special concepută pentru spațiile neconvenționale, astfel încât clienții Iulius Mall se vor bucura de o experiență dramaturgică inedită.

 

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …