Tuesday , April 16 2024

Soacra Mădălinei Manole, chemata din nou la Parchet

Bogdan Bărbuceanu, avocatul care îi reprezintă pe părinţii Mădălinei Manole, Eugenia şi Ion, doreşte ca mama lui Petru Mircea să fie interogată din nou de anchetatori, scrie “Libertatea” in editia sa de azi.
“Insistăm pe aceste probe şi pe aceste audieri nu pentru a-i găsi vinovaţi pe soţ sau pe mama acestuia, ci pentru a afla dacă cineva anume se face vinovat”, a declarat Bărbuceanu într-un interviu oferit ziarului Ring.
Avocatul familiei Manole dezvăluie strategia vizată în dosarul Mădălina Manole – moarte suspectă”. Acesta vrea să afle de la medicii legişti nu doar cauza morţii, ci şi împrejurările  în care a survenit: “Simplul fapt că a fost Furadan nu demonstrează că a fost sinucidere. De ce am crede că Furadanul a fost înghiţit de bunăvoie?! Sau că Mădălina Manole n-a fost indusă în eroare să-l înghită sau că nu i-a fost turnat forţat pe gât?! Dosarul n-ar trebui să se bazeze doar pe concluzii logice, ci şi pe probe solide. Vreau o cercetare amănunţită a cadavrului şi o descriere detaliată a împrejurărilor în care s-a produs decesul, cum s-ar fi putut evita moartea, dacă apar echimoze la nivelul mâinilor, antebraţelor etc. Dacă voi vedea în dosar că scrie doar «cauza morţii e ingerare de Furadan», voi formula imediat obiecţiuni”, spune avocatul.

Vezi si

Surpriză: Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV, ca jurați la MasterChef

PRO TV anunță surpriza pe piața media: jurații sezonului 9 MasterChef România sunt Sorin Bontea, …