Thursday , April 18 2024

Simona Gherghe nu se intoarce la “Acces Direct”. Cine preia emisiunea din toamna

“Acces Direct”, unul dintre cele mai puternice formate ale dupã-amiezii, difuzat în fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 17:00, revine pe micile ecrane în aceastã toamnã cu un nou sezon.

După foarte lungi speculații legate de revenirea Simonei Gherghe la emisiune, moderatoarea de la Antena 1 a simțit nevoia să clarifice situația, așa că a postat pe contul ei de Instagram:
“Dragii mei prieteni, misiunea mea la Acces Direct s-a încheiat. Decizia îmi aparține în totalitate și vine după multe nopți de nesomn. Am intrat într-o altă etapă a vieții mele și simt nevoia unei schimbări. Au fost 9 ani plini, cu bune și cu rele, în care am învățat multe. Despre lume, despre viață, despre mine. Le mulțumesc colegilor care mi-au fost alături, în tot acest timp. Și le urez succes, în noul sezon, căci emisiunea merge mai departe. Cât despre mine, după aproape 9 ani de știri și alți 9 de divertisment și news magazine, tot ce vă pot spune e că nu voi renunța la televiziune. Este profesia mea, pasiunea mea! După cum știți, acum sunt în concediu postnatal. De fapt, sunt a copiilor mei, pentru încă o perioadă 🙂 Dar ne vom revedea în curând, la ANTENA 1!”, a precizat Simona Gherghe.

Dupã o perioadã în care şi-a dedicat timpul creşterii celor trei copiii, Mirela Vaida revine pe micile ecrane, la cârma emisiunii “Acces Direct”.

„Am primit cu surprindere şi bucurie propunerea de a fi noul prezentator Acces Direct! Eram pregãtitã şi îmi doream de ceva timp sã mã întorc la viaţa profesionalã, la emisiunile live, la adrenalina pe care televiziunea şi, mai ales, emisiunile zilnice, ţi le oferã!”, a declarat îndrãgita prezentatoare.

Pentru Mirela, propunerea de a prezenta emisiunea a venit cum nu se poate mai bine: „Cunosc echipa emisiunii, ştiu provocãrile şi momentele dificile pe care le presupune un astfel de format conectat mereu la viaţã socialã, iubesc performanţa şi mã împlineşte munca în echipã! Mai ales cã, de când am primit propunerea de a prelua poziţia de moderator, am lucrat alãturi de echipã şi la câteva schimbãri de conţinut. Ne aşteaptã multe lucruri frumoase şi pozitive pe care sã le descoperim împreunã! Îmi este dor de public şi sper ca publicul sã mã primeascã în casa lui, aşa cum a fãcut-o atâţia ani! Pentru asta le mulţumesc! Iar eu, vã asigur, am rãmas aceeaşi Mirela, veselã, optimistã, “nebunaticã”, empaticã, hotãrâtã şi, mai ales, vorbãreaţããa!! :)” , a mai completat Mirela Vaida.

sursa: spynews.ro

Vezi si

VIDEO cu Katy Perry, în momentul în care îi cade bluza în direct la TV. S-a ascuns sub pupitru

Cântăreața americană Katy Perry a vrut să impresioneze cu o ținută vestimentară aparte în juriul …