Friday , March 29 2024

Raluca Sandu se marita cu afaceristul israelian Ziv Tetelman

raluca sandu

Raluca Sandu îşi trăieşte ca-n telenovele idila cu milionarul evreu Ziv Tetelman. După ce s-au despărţit, cu scandal, în 2011, atunci când fata preşedintelui FRF, Mircea Sandu, a fost atacată verbal de fosta soţie a iubitului său, cei doi s-au împăcat şi-şi programaseră chiar şi nunta, un an mai târziu. Nici atunci nu a fost să fie, ei rupând din nou relaţia şi renunţând la ideea de a forma o familie.
Doar că, de câteva luni, soarele a ieşit din nou pe strada acestora, iar iubirea lor pare să ardă mai intens ca niciodată. Potrivit unor apropiaţi, acum ambii sunt decişi să facă pasul cel mare, considerând că nimeni şi nimic nu le mai poate sta în cale. Raluca se poartă ca o mamă adoptivă cu cei doi băieţi ai viitorului său soţ, care, la rându-i, o adoră pe Simona, fetiţa iubitei sale, pe care, de altfel, intenţionează să o şi adopte. Raluca, Ziv şi copiii lor petrec foarte mult timp împreună şi se comportă deja ca o familie. După cum se ştie, atât Raluca, precum şi Ziv au mai “bifat” o căsătorie. Românca a mai fost măritată cu americanul Todd Medina, iar Ziv – cu Daiana Voicu.
Libertatea

Vezi si

Bătălia juridică dintre Brad Pitt și Angelina Jolie se apropie de final după 8 ani. Actorul renunță la cererea de custodie comună

Brad Pitt și Angelina Jolie duc de aproape opt ani o luptă în instanță. Cele …