Friday , March 29 2024

Printul Harry va inregistra impreuna cu Bon Jovi o melodie in scopuri caritabile

Harry, fratele prinţului William, va vizita pe 28 februarie legendarele Abbey Road Studios din Londra unde se va întâlni cu rockerul american Bon Jovi şi cu membrii corului veteranilor britanici pentru a înregistra un cântec în scopuri caritabile, relatează online ziarul spaniol ABC, citat de Agerpres.ro.

După decizia sa de a trăi departe de Familia regală britanică împreună cu soţia sa Meghan Markle şi fiul lor Archie, distanţat de mass-media şi de evenimentele oficiale, prinţul Harry îşi caută acum propriul drum. Întreaga viaţă şi-a dedicat-o regalităţii, iar acum vrea să facă ceea ce îi place, potrivit ABC.

Înainte de a înceta să mai reprezinte Coroana britanică, Harry mai are câteva îndatoriri oficiale, printre care şi înregistrarea unui cântec intitulat „Unbroken” alături de Jon Bon Jovi. Este ceea ce a anunţat chiar prinţul într-o amuzantă înregistrare video postată pe reţelele de socializare.

Prinţul Harry va vizita pe 28 februarie celebrele Abbey Road Studios din Londra – unde membrii Beatles au înregistrat 11 din cele 13 albume ale lor – pentru a se întâlni cu popularul rocker american şi corul veteranilor. Încasările obţinute vor merge la Invictus Game Foundation.

Deşi în acest video Harry asigură că nu va cânta, s-ar putea ca el să prindă până la urmă curaj cum s-a mai întâmplat în 2018.

În vara acelui an, nepotul reginei Elisabeta a II-a a asistat la o reprezentaţie specială a musicalului Hamilton în favoarea ONG-ului Sentebale, pe care Harry l-a înfiinţat în 2006. Spectacolul s-a încheiat cu Harry urcat pe scenă şi cântând un fragment din cântecul „You’ll be back”, cu care a obţinut ovaţiile publicului.

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …