PRIMĂVARA ESTE ÎN AER LA IULIUS MALL SUCEAVA ȘI ADUCE PESTE 1.500 DE PREMII DEDICATE FEMEILOR

28/02/18 ora:4:00pm

 Iulius Mall Suceava (24)

Chiar dacă vremea de afară se împotrivește, primăvara este în aer la Iulius Mall Suceava, iar primele zile ale anotimpului verde sunt dedicate femeilor. Le invităm pe doamne și domnișoare să poarte primăvara în suflet și în garderobă și le răsfățăm cu premii care să le accesorizeze frumusețea.

Ca în fiecare an, Ziua Internațională a Femeii este motiv de sărbătoare la Iulius Mall Suceava și prilej pentru a le complimenta pe doamne și domnișoare cu daruri inspirate din pasiunile lor pentru bijuterii, cosmetice și sesiuni de răsfăț. În perioada 1 – 8 martie 2018, „Primăvara este în aer” la Iulius Mall Suceava. Așa că toți cei care cumpără în valoare de minimum 100 de lei din magazinele lor preferate se pot înscrie în campania cu premii dedicate femeilor. Tot ce trebuie să facă este să se bucure de shopping și să meargă cu bonurile fiscale la Centrul Info, unde vor fi înregistrați în aplicația electronică.

Pentru că cel mai frumos cadou oferit unei femei este o bijuterie, marile premii oferite de Iulius Mall Suceava sunt 24 de brățari cu charm PandoraÎn fiecare zi, prin tragere la sorți, vor fi acordate câte trei astfel de accesorii, mult dorite de doamne și domnișoare. În plus, zilnic, primele 150 de persoanecare se înscriu în campanie vor primi cadouri instant: mărțișoare din aur Atlantis Gold, sesiuni de înfrumusețare la Carmen Style și Adria Styl, cosmetice Gerovital, aranjamente florale, bomboane de ciocolată și băuturi răcoritoare. În week-end, numărul câștigătorilor va crește până la 210.

Și prichindeii se pregăsesc pentru 8 martie, la Iulius Mall Suceava. Sâmbătă, de la orele 14.00 și 15.00, la atelierele de creație susținute de Creativ & Deco, cei mici vor realiza tablouri cu mesaje haioase, pe care le vor oferi în dar mamelor. Toate materialele necesare sunt oferite de Iulius Mall Suceava, iar participara este gratuită. Năzdrăvanii sunt responsabili doar de îndemânare și imaginație.

De ziua lor, pe 8 martie, doamnele și domnișoarele vor primi în dar de la Iulius Mall Suceava zâmbete și flori de sezon.