Friday , April 19 2024

Prietena Madalinei Ghenea a povestit ce au facut bruneta si Gerard Butler in Romania si cum s-au certat. Au plecat din tara urgent, cu avioane separate

butler-madalina

Madalina Ghenea si Gerard Butler au fost pe Transfăgărăşan şi la Castelul Bran şi, deşi cei doi aveau plănuită şi o escapadă la malul Mării Negre, totul a picat ieri dimineaţă, după o ceartă aprigă, la finalul căreia Mădălina a izbucnit în lacrimi.
Sâmbătă, la prânz, Mădălina Ghenea îşi aştepta marea dragoste la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), actorul scoţian Gerard Butler sosind în România cu o cursă de la Londra. Cei doi amorezi au fost preluaţi rapid de un autoturism de lux şi transportaţi la un elicopter închiriat cu care au zburat spre inima Munţilor Făgăraş. De aici a început adevărata aventură pentru starul de la Hollywood, care se iubeşte cu olteanca noastră.
O bună prietenă a Mădălinei, căreia fotomodelul i se destăinuie regulat, a refăcut, în exclusivitate pentru ziarul Libertatea, filmul vacanţei în România a celor doi porumbei: “În primele două zile, totul a mers de minune. Au vizitat Transfăgărăşanul şi au degustat produse tradiţionale româneşti, mici şi carne afumată. Am rămas însă uimită că Madi, cum o alint eu, a ales să zboare cu elicopterul. Ea are rău de înălţime şi se deplasează cu elicopterul sau cu avionul doar de nevoie. Acum a vrut probabil să-i arate cât mai multe lui Gerry, cum îşi alintă ea iubitul, şi din acest motiv a preferat să închirieze un elicopter”.
Povestirea a continuat: “Madi a devorat patru batoane de ciocolată cât timp a zburat de la Vidraru, din Făgăraş, până la Castelul Bran. Ori de câte ori se teme, consumă dulciuri, o ajută să treacă mai uşor peste emoţii. Gerard n-a avut nici pe naiba în timpul deplasării cu elicopterul. Se uita pe geam şi îi întreba pe piloţi despre locurile frumoase pe deasupra cărora zburau”.
Amica Mădălinei ne-a mai dezvăluit: “Asta s-a întâmplat în prima parte a vacanţei. Apoi, după ce-au fost pe Platoul Bucegilor, să vadă Sfinxul şi Babele, au vizitat Castelul Bran, care i-a plăcut foarte mult lui Gerard Butler. Şi-a cumpărat multe suveniruri de la tarabele din Bran, sculpturi din lemn cu chipul lui Dracula, în special. Seara, s-au simţit excelent la o pensiunea din Culoarul Rucăr- Bran, iar dimineaţă aveau stabilit un program clar: vorbiseră cu piloţii elicopterului închiriat şi urmau să zboare la mare. E, aici a intervenit scurtcircuitul între cei doi iubiţi!”.
Ce s-a întâmplat mai departe aflăm tot de la prietena modelului: “Nu ştiu exact dacă Madi s-a certat cu Butler, dar era supărată foc dimineaţă (n.r. – ieri). Probabil, nu s-au mai înţeles asupra programului. Cert e că n-au mai plecat la mare, ci au părăsit România. Separat! Din câte ştiu eu, Mădălina a zburat către Italia, iar Gerard Butler, trei ore mai târziu, s-ar fi îmbarcat la o cursă cu destinaţia Londra. E, aşa e în viaţă şi, mai ales, când iubeşti… Ei se ceartă, ei se împacă. Lumea face prea mult caz de această întâmplare”.
 

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …

One comment

  1. DRAGI ZIARISTI….,,O BUNA PRIETENA,,…niciodata nu o sa va dea informatii pe tava….aia ii este DUSMAN,ati inteles