Friday , April 19 2024

Premiile Grammy sunt decernate in aceasta seara. Cine sunt favoritii

Cea de-a 61-a ceremonie de decernare a premiilor Grammy are loc in aceasta seara, la Staples Center din Los Angeles, prezentatoare fiind cantareata americana Alicia Keys, castigatoare a 15 premii Grammy.

Rapperul american Kendrick Lamar (foto) a primit cele mai multe nominalizari, in numar de opt. In topul urmeaza Drake (sapte nominalizari), Boi-1Da si Brandi Carlile (sase nominalizari fiecare) si Lady Gaga, Mike Bozzi, Cardi B, Childish Gambino, H.E.R., Maren Morris si Sounwave (cinci nominalizari fiecare).

Nominalizarile din acest an au fost alese din peste 21.000 de propuneri, repartizate in 84 de categorii. Etapa finala a procedurii de votare pentru stabilirea castigatorilor a avut loc in perioada 13 decembrie – 19 ianuarie.

Premiile Grammy sunt distinctii acordate anual de Academia Nationala a Artelor si Stiintelor de Inregistrari din SUA pentru a evidentia realizarile, in principal, din industria muzicala de limba engleza din anul precedent. Premiile Grammy sunt considerate echivalentele Premiilor Emmy acordate programelor de televiziune, Premiilor Tony, relevante in domeniul teatral, si al Oscarurilor pentru filme.

Prima ceremonie de decernare a Premiilor Grammy a avut loc la 4 mai 1959, fiind gazduita de Hotelurile Beverly Hilton din Los Angeles si New York, in aceeasi zi. Prezentatorul spectacolului a fost umoristul Morton Lyon Sahl, considerat unul dintre primii actori de stand-up comedy. Printre castigatori s-au aflat artisti precum Count Basie, Domenico Modungo, Henry Mancini, Ella Fitzgerald si Ross Bagdasarian, fiecare obtinand cate doua distinctii. Albumul anului 1958 a fost “The Music from Peter Gunn”, semnat de Henry Mancini, compozitor care a ramas in istorie un nume de referinta in domeniul coloanelor sonore pentru filme.

Artistul cu cele mai multe Premii Grammy din istorie obtinute a fost dirijorul Sir Georg Solti. Reprezentanta sexului frumos cu cele mai multe Premii Grammy obtinute este compozitoarea si interpreta Alison Krauss, cu 27 astfel de distinctii la activ. La randul sau, trupa U2 este cea mai premiata formatie, cu 22 de trofee Grammy.

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …