Friday , March 29 2024

Noaptea Globurilor de Aur 2019. Filmele cel mai bine cotate

Drama muzicală „A Star Is Born”, cu Lady Gaga și Bradley Cooper, şi pelicula regizorului mexican Alfonso Cuarón „Roma” sunt cotate cu cele mai mari şanse la ediţia din 2019 a Globurilor de Aur, care inaugurează sezonul premiilor de la Hollywood şi anticipează mult râvnitele premii Oscar, aşteptate la sfârşitul lunii februarie, relatează Agerpres.

Cea de-a 76-a gală de decernare a Globurilor de Aur va avea loc duminică, 6 ianuarie, la hotelul Hilton din Beverly Hills, începând de la ora locală 17.00 (01.00 GMT, 3:00, ora României), şi va fi prezentată de actorii Sandra Oh („Grey’s Anatomy”, „Killing Eve”) şi Andy Samberg.

Pronosticurile pentru aceste premii sunt însă delicate, în condiţiile în care, spre deosebire de ceremonia de acordare a Oscarurilor sau de alte astfel de competiţii, nu profesioniştii din industria filmului sunt cei care votează, ci cei aproximativ 100 de membri ai Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association – HFPA).

„Globurile de Aur sunt renumite pentru imprevizibilitatea lor şi tocmai aceasta le face atât de interesante. În acest an însă, toate nominalizările la cele mai importante categorii au merite extraordinare, aşadar se poate întâmpla orice”, a declarat pentru AFP Paul Dergarabedian, analist pentru societatea de specialitate comScore.

Chiar dacă pelicula Vice, un film biografic în care Christian Bale interpretează rolul politicianului american Dick Cheney, a primit cele mai multe nominalizări – şase – la Globurile de Aur 2019, în ultima lună, majoritatea experţilor de la Hollywood pariază pe A Star Is Born, pe care îl cotează cu cele mai multe şanse la trofeele acordate la ediţia din acest an.

„A Star is Born” este cel de-al treilea remake al filmului original din 1937, iar versiunea realizată în 1976 a fost deja premiată la Globurile de Aur. Filmul spune povestea muzicianului de country Jackson Maine, interpretat de Bradley Cooper, care se îndrăgosteşte de o tânără cântăreaţă, Ally, jucată de Lady Gaga. În timp ce Jackson se luptă cu dependenţa de droguri, alcool şi cu problemele de sănătate, Ally se lansează în cariera de cântăreaţă. Pelicula marchează atât debutul regizoral al lui Bradley Cooper cât şi primul film în care actorul îşi demonstrează abilităţile vocale, talentul de compozitor şi de muzician.

Nominalizat la categoria „cel mai bun actor într-o dramă”, Bradley Cooper se află într-o competiţie strânsă cu Rami Malek, care s-a remarcat în special datorită interpretării rolului lui Freddie Mercury, solistul trupei Queen, în „Bohemian Rhapsody”.

Chiar dacă prudenţa se menţine, Globul de Aur pentru cel mai bun film străin ar trebui să meargă la „Roma” al mexicanului Alfonso Cuarón (premiat cu Oscar pentru „Gravity” în 2014), care concurează şi la categoria cel mai bun regizor. „Cuarón beneficiază de o avalanşă de critici elogioase pentru Roma şi, dacă ar fi să numim un favorit pentru această ediţie a Globurilor, acesta este”, a estimat Dergarabedian. La categoria „cel mai bun regizor”, mexicanul va concura cu veteranul Spike Lee („BlacKkKlansman”), dar şi cu Peter Farrelly („Green Book”), Adam McKay („Vice”) şi Bradley Cooper, însă şi pe site-ul specializat GoldDerby, şi la casele de pariuri, Cuarón îl întrece pe Bradley Cooper în ceea ce priveşte pronosticurile.

La categoria „cel mai bun actor într-o comedie/musical”, interpretarea lui Christian Bale, de nerecunoscut în rolul lui Dick Cheney, îi poate aduce acestuia un trofeu la Globurile de Aur.

Însă la categoria „cea mai bună comedie/musical”, Vice, care a divizat profund critica, va avea de înfruntat concurenţi cu greutate, precum pelicula Green Book, cu prestigiosul tandem Viggo Mortensen şi Mahershala Ali, The Favourite, cu trio-ul de actriţe Olivia Colman, Rachel Weisz şi Emma Stone, şi mult aşteptatul Mary Poppins Returns.

Emily Blunt, care preia rolul dădacei cu puteri magice, la 54 de ani după Julie Andrews, se va afla în competiţie cu Olivia Colman la categoria cea mai bună actriţă într-o comedie/musical. La aceaşi categorie, dedicată actorilor, duelul final se va da probabil între Christian Bale şi Mortensen, notează AFP.

Decernate pentru prima dată în 1944, Globurile de Aur recompensează atât cele mai bune interpretări şi producţii din industria cinematografică, cât şi cele mai apreciate producţii pentru televiziune – din ce în ce mai populare şi, prin urmare, din ce în ce mai creative şi mai profitabile.

Vezi si

Regizorul Christopher Nolan primește titlul de Cavaler din partea Regelui Charles

Regizorul britanico-american Christopher Nolan va fi făcut Cavaler, iar soţia sa, Emma Thomas, producătoarea tuturor …