Saturday , April 20 2024

Motivul religios pentru care Serena Williams nu-i va sarbatori ziua fiicei sale

În această perioadă, indiferent de parcursul de la US Open, Serena Williams va avea un motiv de bucurie. Fiica sa, Alexis Olympia, va împlini în această săptămână un an. Fostul număr 1 WTA a confirmat că nu îi va serba ziua de naștere, explicând și motivul, care era unul puțin cunoscut până azi. “Olympia nu își va sărbători ziua de naștere. Facem parte din Martorii lui Iehova și nu avem acest obicei”, a spus Serena Williams, conform celor de la metro.co.uk.
serena

Se speculează că și soțul său, co-fondatorul Reddit, Alexis Ohanian, este adeptul acestui cult, în ciuda faptului că nu a crescut într-o familie cu înclinații religioase. “Alexis, chiar dacă nu a crescut într-o biserică, este foarte receptiv și îmi înțelege nevoile”, a mai spus Serena.
Martorii lui Iehova nu celebrează Crăciunul, Paștele, zilele de naștere sau alte sărbători și obiceiuri, pe care le consideră că au origini păgâne. Organizația cunoscută astăzi ca Martorii lui Iehova a fost fondată în Pennsylvania, SUA, în 1870, plecând de la un studiu biblic condus de Charles Taze Russell.
Martorii lui Iehova resping Sfânta Treime, sau Trinitatea, crezând că Iisus este doar o fiinţă creată şi că Duhul Sfânt este puterea lui Dumnezeu şi atât. Martorii lui Iehova resping conceptul ispăşirii substitutive făcută de Domnul Hristos şi, în locul acesteia, spun că moartea lui Iisus a fost doar pentru a plăti păcatul lui Adam.
digisport.ro

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …