Friday , March 29 2024

Monica Gabor l-a refuzat pe Salman Khan

monica gabor

Viaţa Monicăi Gabor (25 de ani) ar fi fost cu totul alta dacă vedeta ar fi bătut palma cu producătorii de la Bollywood, în 2010, pentru un rol într-un film indian, al cărui protagonist principal era nimeni altul decât actualul iubit al Iuliei Vântur. În urma negocierilor purtate în Anglia, părţile nu au căzut însă de acord, unul dintre motive fiind cel financiar.
Monica Gabor ar fi putut ajunge în “braţele” lui Salman Khan înainte ca Iulia Vântur să devină iubita oficială a acestuia. Pe când era încă doamna Columbeanu, modelul a negociat la sânge un contract cu producătorii de la Bollywood, tocmai în Anglia, după ce a primit propunerea de a juca într-un film indian, alături de celebrul actor. Era în anul 2010, cu doar câteva luni înainte ca Monica să ajungă pentru prima oară, cu viză de lucru, în Statele Unite ale Americii, iar oferta a tentat- o într-o primă fază.
Moni tocmai executase un dans indian la “Dansez pentru tine”, iar prestaţia ei îi impresionase pe producătorii de la Bollywood, care la scurt timp îi lansau respectiva ofertă, de a-şi încerca norocul în cetatea filmului indian.
Mai mult, româncei i se propuseseră atunci chiar două roluri. Într-unul ar fi interpretat-o pe Maria, cea mai bună prietenă a personajului principal şi în acelaşi timp iubita lui Salman Khan, sau pe cel al Mashei, personaj negativ care ulterior devenea pozitiv. A renunţat însă să facă acest pas, iar unul dintre motive a fost cel financiar.
Celebră în România ca model, cu joburi care curgeau pe bandă rulantă şi cu alte multe oferte tentante de afară şi cu o emisiune, reality show, care-i aducea un venit frumuşel, Moni nu a renunţat la nici un dolar din suma cerută, iar producătorii indieni s-au lăsat păgubaşi. În plus, românca nu stăpânea aşa de bine ca acum limba engleză şi nu ştia o iotă indiană. Astfel că, în locul unui rol la Bollywood, Moni a ajuns la Hollywood, nu ca actriţă, ci ca turist.
 Libertatea.ro

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …