Tuesday , March 19 2024

Mesajul controversat de pe jacheta Zara purtată de Melania Trump

Cele mai recente imagini cu Melania Trump au stârnit controverse pe rețelele de socializare. Prima Doamnă a Statelor Unite a fost surprinsă în timp ce urca la bordul unui avion în Maryland care urma să o ducă frontiera cu Mexicul, la un centru pentru copii care au fost separaţi de părinţii lor, purtând o jachetă cu mesajul „MIE CHIAR NU-MI PASĂ, ȚIE?”(“I REALLY DON’T CARE, DO U?”).
melania doesn't care

Melania Trump a renunțat la jacheta Zara cu mesaj inscripționat în timpul zborului, coborând din avion purtând o jachetă tip safari, crem, scrie Daily Mail.
Prima Doamnă s-a deplasat joi la frontiera cu Mexicul, unde a vizitat un centru pentru copii care au fost separaţi de părinţii lor, într-o misiune de control, a anunţat preşedintele american, Donald Trump.
Melania Trump, ale cărei presiuni au constituit un factor important în decizia lui Donald Trump de a semna miercuri un ordin executiv care să pună capăt separării copiilor de părinţii lor, migranţi ilegali, a plecat joi dimineaţa de la Casa Albă spre Texas, într-o vizită neanunţată, scrie Agerpres.
La scurt timp după anunţul făcut joi de Trump, biroul de comunicare al Primei Doamne a precizat că aceasta s-a deplasat la un centru unde sunt găzduiţi copii de migranţi, în oraşul de frontieră McAllen, şi la un post al pazei de frontieră.
Melania Trump s-a întâlnit cu angajaţii centrului, cărora le-a mulţumit “pentru munca lor grea şi compasiune” şi cărora le-a pus întrebări în legătură cu serviciile care sunt oferite acestor copii.
melania imigranti În acest centru, unul dintre cele două pe care Melania Trump intenţionează să le viziteze joi, se află 55 de copii cu vârste între 5 şi 17 ani din ţările latino-americane Honduras şi El Salvador. Doar şase dintre aceşti copii au fost separaţi de părinţii lor migranţi, în timp ce ceilalţi au venit ca minori neînsoţiţi, potrivit oficialilor locali cu care s-a întâlnit Prima Doamnă a SUA, informează dpa.
Donald Trump a susţinut miercuri, înainte de a semna ordinul executiv, că nu îi place “imaginea şi sentimentul” familiilor despărţite şi că prin măsura decisă vor fi ”mulţi oameni fericiţi”. Preşedintele a recunoscut că a discutat subiectul şi cu propria familie, cu fiica sa, Ivanka, şi cu soţia sa, Melania, care, ca şi el, au sentimente foarte puternice în legătură cu acest lucru, dar a insistat în acelaşi timp că va continua politica de “toleranţă zero” faţă de imigraţia ilegală.
În numele “toleranţei zero” promovată de Donald Trump în privinţa imigraţiei ilegale, mai mult de 2.300 copii şi tineri migranţi au fost separaţi în decurs de cinci săptămâni de părinţii lor, acuzaţi că au trecut ilegal frontiera americană, cea mai mare parte dintre aceştia fugind de violenţele din America Centrală.

Vezi si

FOTO. Timothée Chalamet, de la „Dune 2” la rolul lui Bob Dylan. Imagini de la filmări

Timothée Chalamet a fost surprins pentru prima dată pe platourile de filmare interpretându-l pe cântărețul …