Tuesday , April 23 2024

Membrii formatiei ABBA se vor reuni in 2014, la 40 de ani de la debut

ABBA

Celebrul grup suedez ABBA intenţionează să se reunească şi să revină pe scenă în 2014, pentru a marca împlinirea a 40 de ani de la înfiinţare, a declarat cântăreaţa Agnetha Fältskog pentru un săptămânal german într-un interviu publicat duminică.
În 2014, grupul suedez va sărbători împlinirea a 40 de ani de la lansarea single-ului său de debut, “Waterloo”, cu care a câştigat în 1974, la Brighton, în Marea Britanie, concursul Eurovision, o victorie care a reprezentat începutul unei cariere strălucitoare.
ABBA a devenit apoi unul dintre grupurile de legendă din muzica disco şi a lansat o serie de piese de mare succes, precum “Mamma Mia”, “Dancing Queen” şi “Super Trouper”.
“O revenire… bineînţeles că ne gândim la acest lucru! (…) Ideea de a face ceva pentru a marca această aniversare există cu adevărat. Însă nu pot să vă spun astăzi ce va ieşi din această idee”, a declarat cântăreaţa Agnetha Fältskog, în vârstă de 63 de ani, pentru săptămânalul Welt am Sonntag.
Agnetha Fältskog a înfiinţat grupul ABBA în 1972 alături de chitaristul – devenit ulterior soţul ei – Bjorn Ulvaeus şi de cuplul alcătuit din Benny Andersson şi Anni-Frid Lyngstad.
Grupul ABBA, al cărui ultim album de studio, intitulat “The Visitors”, a fost lansat în 1982, a vândut peste 380 milioane de discuri pe plan mondial.
Trupa suedeză continuă să vândă peste două milioane de discuri în fiecare an. ABBA a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2010.

Vezi si

Un pub din Londra, menționat de Taylor Swift pe noul album, este sufocat de fanii artistei

Pubul “Câinele Negru din Vauxhall” (The Black Dog in Vauxhall) a cunoscut un succes neașteptat …