Thursday , April 25 2024

Mariah Carey a căzut pe scenă în timpul unui concert la Singapore

Cântăreaţa americană Mariah Carey a trecut printr-un moment stânjenitor, sâmbătă, când s-a împiedicat din cauza pantofilor cu tocuri foarte înalte pe care îi purta şi a căzut pe scenă, în timpul unui concert pe care l-a susţinut la Singapore, informează contactmusic.com.
Cântăreaţa americană a fost invitată să susţină un recital cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1 din Singapore. Incidentul s-a produs la mijlocul piesei “Make It Happen”.
Ajutată să se ridice de către unul dintre dansatorii ei, Mariah Carey a dovedit că are prezenţă de spirit şi a glumit declarând: “Am făcut asta intenţionat”.
După acest incident, cântăreaţa a apelat la unul dintre asistenţii din spatele scenei care a ajutat-o să “scape” de acei pantofi, diva preferând să işi continue concertul cântând desculţă.
Mariah Carey a cunoscut succesul în anii ’90, prin lansarea unui album care îi poartă numele. Potrivit revistei Billboard, Mariah a fost cea mai de succes cântăreaţă în Statele Unite în anii ’90. Popularitatea sa a intrat în declin începând cu anii 2000, când s-a despărţit de studioul ei de înregistrări. Diva, considerată una dintre cele mai bune voci ale tuturor timpurilor, s-a reîntors pe scena muzicii pop în 2005, cu albumul “The Emancipation of Mimi”, care a avut un imens succes.
Albumul ei “E=MC2”, lansat în aprilie 2008, s-a vândut în peste 1,3 milioane de copii doar în Statele Unite şi i-a oferit artistei americane şansa de a avea cel de-al 18-lea single No.1 în Billboard Hot 100, graţie piesei “Touch My Body”. Cu această piesă, Mariah Carey l-a depăşit pe Elvis Presley şi a urcat pe a doua poziţie în clasamentul artiştilor cu cele mai multe piese devenite No.1 în Billboard Hot 100, în ultimele decade. Prima poziţie a acestui clasament este ocupată de trupa The Beatles, care a avut 20 de piese devenite numarul 1.

Vezi si

Condamnarea la închisoare a producătorului de filme Harvey Weinstein pentru viol a fost anulată în statul New York

Curtea de Apel a statului New York, cea mai înaltă curte petentă, a anulat condamnarea …