Tuesday , April 23 2024

Madonna va sustine un recital la Eurovision, la Tel Aviv

Madonna, în vârstă de 60 de ani, va cânta la Eurovision Song Contest, în mai, la Tel Aviv, au confirmat reprezentanţii EBU.

Vedeta americana ar urma să urce pe scena Eurovision 2019 din Tel Aviv, au confirmat reprezentanţii European Broadcasting Union (EBU). Potrivit haaretz.com, onorariul vedetei americane va costa aproximativ 1 milion de dolari, scrie news.ro.

Suma va fi oferită de miliardarul şi filantropul israelian-canadian, Sylvan Adams. Născut şi crescut în Canada, omul de afaceri trăieşte în Israel din 2015 şi a finanţat mai multe proiecte majore, inclusiv cursa de biciclete „Giro d’Italia Big Start“, care a avut loc anul trecut în Ierusalim. De asemenea, a donat recent 5 milioane de dolari organizaţiei nonprofit „SpaceIL“, care se află în spatele iniţiativei cu primele nave spaţiale israeliene.

Madonna va cânta, cel mai probabil, două piese, între care o compoziţie nouă. Publicaţia israeliană mai notează că producătorii concursului muzical au avut discuţii îndelungate cu ea pe seama noii piese, deoarece aceasta ar conţine un mesaj politic.

Este aşteptat ca Madonna să fie însoţită de 160 de persoane la Tel Aviv. Acesta va reprezenta al patrulea recital al Madonnei în Israel. Prima dată, ea a cântat aici în 1993 şi a revenit în 2009 şi 2012.

Sub sloganul „Dare to dream“, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala, pe 18 mai. La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România, vor participa 40 de ţări, după ce Ucraina a renunţat. România va intra în concurs în a doua semifinală, fiind reprezentată de Ester Peony, cu piesa „On a Sunday”.

Vezi si

FOTO. Celine Dion, despre boala ei teribilă: “Nu am învins-o. Este încă în mine și va fi mereu”

Celine Dion a pozat pentru coperta celei mai noi ediții a revistei Vogue Franța. Artista …