Friday , March 29 2024

Liam Gallagher va lansa vineri primul single după destrămarea trupei Oasis

Trupa Beady Eye, înfiinţată de Liam Gallagher în 2009, după destrămarea grupului Oasis, va lansa vineri primul single, intitulat “Bring The Light”, informează bbc.co.uk.
Piesa “Bring The Light”, înregistrată la Londra, în vara anului 2009, va fi disponibilă online, putând fi descărcată gratuit, începând de vineri, de pe site-ul trupei Beady Eye, noua formaţie a lui Liam Gallagher. Primul material discografic al grupului Beady Eye, al cărui titlu nu a fost încă ales, va fi lansat în 2011.
De la destrămarea trupei Oasis în august 2009, Liam Gallagher a apărut destul de des în public, de cele mai multe ori, însă, pentru a-şi promova propria linie vestimentară.
Fratele său Noel Gallagher a susţinut de atunci câteva concerte solo şi a declarat recent că preferă să se concentreze asupra vieţii de familie.
Fraţii Liam şi Noel Gallagher s-au certat în vara anului 2009, iar Noel a părăsit grupul Oasis cu puţin timp înainte de un concert pe care grupul ar fi trebuit să îl susţină la Paris, declarând că nu mai poate colabora cu fratele său Liam.
Ulterior, Liam Gallagher a anunţat, pe 25 mai, numele noului său grup, Beady Eye, din care fac parte Gem Archer, Andy Bell şi Chris Sharrock, foştii săi colegi din Oasis. Totodată, solistul britanic a anunţat că va înregistra în noua componenţă un material discografic original.
Oasis s-a format în Manchester, Marea Britanie, în 1991, sub numele iniţial The Rain. Trupa a cunoscut succesul după lansarea albumului “Definitely Maybe”, în 1994, în plină eră a muzicii pop britanice. Trupa Oasis a vândut peste 60 de milioane de albume în toată lumea, a avut opt piese pe primul loc în topurile din Marea Britanie şi a câştigat 15 premii NME, cinci BRIT Awards, nouă Q Awards şi patru MTV Europe Music Awards.

Vezi si

Regizorul Christopher Nolan primește titlul de Cavaler din partea Regelui Charles

Regizorul britanico-american Christopher Nolan va fi făcut Cavaler, iar soţia sa, Emma Thomas, producătoarea tuturor …