Wednesday , April 24 2024

Dezvaluiri despre trecutul scolar turbulent al lui John Lennon

john-lenon

Documente de arhivă care atestă trecutul şcolar turbulent al rockerului John Lennon, din cauza căruia acesta era adeseori pedepsit de profesorii săi, vor fi scoase la vânzare în cadrul unei licitaţii online, care se va derula între 22 noiembrie şi 1 decembrie.
“Mestecă gumă în timpul orelor”, “se bate” şi “scoate zgomote idioate în timpul examenelor” – sunt doar câteva dintre observaţiile notate de profesori în aceste documente de arhivă.
Potrivit site-ului de licitaţii online TracksAuction.com, cele două pagini scoase la vânzare, uşor îngălbenite de trecerea timpului, datează din perioada 1955-1956 şi recenzează pedepsele primite de John Lennon la vârstele de 15 şi 16 ani, în perioada în care era elev la Quarry Bank High School din Liverpool, un stabiliment şcolar pentru băieţi.
Potrivit acestor documente, John Lennon se făcea vinovat de “discuţii intempestive”, “proastă conduită”, “lenevie” şi chiar “sabotaj”. Un profesor i-a reproşat faptul că nu avea “nici cel mai mic interes” pentru activitatea şcolară.
Primul document acoperă o perioadă cuprinsă între 19 mai şi 23 iunie 1955, iar al doilea se referă la perioada cuprinsă între 25 noiembrie 1955 şi 13 februarie 1956 – în acea zi, turbulentul elev John Lennon a fost pedepsit de trei ori.
Acele pagini, extrase dintr-un catalog, au atras atenţia unui angajat al şcolii citate, care făcea ordine într-o sală aparţinând arhivelor instituţiei de învăţământ, în anii 1970, potrivit site-ului TracksAuction.com.
Documentele, estimate fiecare între 2.000 de lire sterline şi 3.000 de lire sterline (între 2.400 euro şi 3.600 euro), vor fi puse în vânzare online, începând din 22 noiembrie, alături de alte arhive asociate membrilor trupei The Beatles, dintre care un disc “The Beatles” (al nouălea album de studio al formaţiei britanice, n.r.), a cărui copertă este semnată de cei patru membri ai trupei. Licitaţia se va încheia pe 1 decembrie.
Paginile scoase la licitaţie au fost autentificate de Pete Shotton, prieten din copilărie al muzicianului şi autor al cărţii “John Lennon: in My Life”, au precizat organizatorii licitaţiei.
“John Lennon a fost mereu descris ca un elev destul de dificil la şcoală”, afirmă reprezentanţii site-ului TracksAuction.com, considerând că acele pagini “confirmă acest fapt sau, mai degrabă, arată faptul că John era un şcolar mai rău decât pretindea că era”.
John Lennon, Paul McCartney, Ringo Starr şi George Harrison au format trupa The Beatles, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

Vezi si

Jerry Seinfeld: ”S-a terminat cu industria cinematografică, a fost înlocuită de o dezorientare a spectatorilor”

Actorul Jerry Seinfeld, protagonistul serialului TV “Seinfeld”, a devenit în sfârşit regizor şi va asista …