Sunday , April 28 2024

Cristina Topescu, dezvaluiri din inchisoarea comunista. A facut trei luni puscarie

Cristina Ţopescu a povestit într-un interviu televizat despre experienţa prin care a trecut cu câteva luni înaintea revoluţiei din 1989 când a fost închisă pentru trei luni şi cinci zile.
Vedeta TV a povestit, vizibil emoţionată, experienţa cumplită a celor trei luni şi cinci zile în închisorile comuniste, fiind anchetată şi închisă după ce a încercat să treacă graniţa spre vest, pentru a ajunge la mama ei, grav bolnavă în acea perioadă, în Germania.
“Trei luni şi cinci zile, pentru mine, chiar dacă au fost şi momente grele, au fost o experienţă. Dacă până atunci credeam că sunt o tânără sensibilă şi chiar labilă, mi-am dat seama că nu era aşa şi că pot să rezist la orice fel de încercare”, a spus Cristina Ţoprescu la RTV.
Cristina Ţopescu a mai povestit şi despre teroarea constantă la care era supusă din partea securităţii, datorită statutului de “persona non grata” pe care tatăl său îl avea în faţa comuniştilor. Aceasta era anchetată în continuu de ofiţerii securităţii dar, dorinţa de a nu îşi face părinţii de ruşine a ajutat-o să treacă peste presiunile regimului communist.
“Eram anchetată de Securitate tot timpul. Tatăl meu a avut foarte mult de suferit din cauza lor şi am avut o ambiţie de a nu mă lăsa doborâtă în faţa lor. Ştiam că mi se întâmpla asta pentru că sunt fiica tatălui meu şi pentru că tatăl meu avea problemele pe care le avea şi era persona non grata în perioada aceea. Voiam să nu îmi fac de ruşine tatăl, să îl apăr, să arat că din dragoste de mamă faci orice, inclusiv încerci să fugi din ţară şi am vrut foarte mult să nu renunţ la demnitatea mea. M-am gândit mereu că o sa ies din închisoare şi o să fiu mai puternică şi că ei nu sunt mai puternici decât mine şi nu o să mă doboare”, a mai povestit vedeta TV.

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …