Cleopatra Stratan l-a gasit pe “Ghita”. Cine este iubitul fiicei lui Pavel Stratan
Cleopatra Stratan trăiește o poveste de dragoste cu un cântăreț autohton, cu care a scos și câteva piese. Timpul petrecut în studio i-a apropiat pe cei doi nu doar din punct de vedere muzical.
Cleopatra are 17 ani şi cântăreţul Edward Sanda este puțin mai mare decât ea, în vârstă de 21 de ani. După ce au lansat câteva piese împreună, se pare că cei doi au devenit din simpli colegi de scenă și iubiți.
„Mesajul piesei, care mi-a plăcut de la prima audiție, e foarte clar si scurt: «Pupă-mă»! Este vorba despre băieții timizi, care nu știu cum să cucerească o fată și apelează la lucrurile scumpe care ar putea-o impresiona, și despre fetele care au nevoie de sentimente reale pentru a fi cucerite”, spunea Cleopatra Stratan despre una dintre piesele sale.
„«Cozonac» este o metaforă haioasă prin care vrem să aducem zâmbete pe feţele oamenilor. Este o piesă caldă, care transmite iubire şi sentimente pozitive şi cred că este perfectă pentru perioada sărbătorilor. Mă bucur tare mult că am avut ocazia să colaborez cu Cleopatra şi, cu siguranţă, vom mai avea piese împreună şi pe viitor”, spunea și Edward Sanda, în urmă cu ceva timp, despre una dintre piesele lansate împreună cu Cleopatra.