Friday , April 19 2024

Bărbaţii care câştigă mai puţin decât soţiile lor, mai tentaţi să aibă o aventură

.
Bărbaţii ale căror venituri sunt mai mici decât cele ale soţiilor lor sunt mai tentaţi de ideea de a avea o aventură, potrivit unui studiu publicat, luni, în Statele Unite, informează AFP.
Să îţi înşeli partenera de viaţă reprezintă pentru bărbaţii cu venituri mici o modalitate de reafirmare a propriei masculinităţi, ameninţată de această situaţie, a explicat Christin Munsch, doctor în sociologie la Universitatea Cornell din Statele Unite, într-un studiu prezentat în cadrul conferinţei anuale a Asociaţiei americane de sociologie.
“Veniturile mai mici ale bărbaţilor decât cele ale partenerelor de viaţă pot să ameninţe identitatea masculină a bărbaţilor, punând sub semnul întrebării noţiunea tradiţională potrivit căreia ei sunt aceia care trebuie să asigure traiul zilnic al familiei”, a explicat cercetătoarea americană.
“Acest raport cauză-efect poate fi deosebit de pronunţat în anumite grupuri de populaţie profund ataşate de ideea masculinităţii tradiţionale, cum este cazul bărbaţilor de origine latino-americană”, a precizat autoarea studiului.
Potrivit acestui studiu, numărul cazurilor de infidelitate este mult mai mare atunci când bărbatul cu venituri mai mici decât cele ale soţiei sale este de origine hispanică.
Acelaşi studiu susţine, totodată, că femeile care îşi susţin financiar familiile sunt mai tentate să-şi înşele partenerii de viaţă. În schimb, dacă femeia depinde financiar de partenerul ei de viaţă, ea se confruntă cu un risc mai mic de adulter.
“Pentru femei, feminitatea nu este definită nici de statutul lor de susţinător al familiei, nici de cuceririle lor sexuale. Dependenţa financiară nu este o ameninţare pentru femei. Dimpotrivă (…), este mai probabil ca, pentru femei, dependenţa financiară să le conducă spre fidelitate”, a adăugat Christin Munsch.
În total, indiferent de natura circumstanţelor luate în calcul, femeile sunt de două ori mai puţin susceptibile de a-şi înşela partenerii de viaţă, comparativ cu bărbaţii. Potrivit acestui studiu, realizat în cadrul unei perioade de monitorizare de şase ani, 6,7% dintre bărbaţi şi-au înşelat partenerele de viaţă. În cazul femeilor, acest procent a fost de 3,3%.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2.583 de voluntari – 1.024 bărbaţi şi 1.559 femei – căsătoriţi sau trăind în concubinaj de cel puţin un an.

Vezi si

VIDEO cu Katy Perry, în momentul în care îi cade bluza în direct la TV. S-a ascuns sub pupitru

Cântăreața americană Katy Perry a vrut să impresioneze cu o ținută vestimentară aparte în juriul …