Friday , April 19 2024

BAFTA 2019: Filmele “Roma” si “The Favourite”, marile castigatoare

Lungmetrajele “Roma”, de Alfonso Cuaron, si “The Favourite”, de Yorgos Lanthimos, au fost marile castigatoare la editia de anul acesta a premiilor industriei de film britanice – BAFTA, care au fost decernate duminica seara, la Londra.

Astfel, drama in alb si negru “Roma” a fost desemnata cel mai bun film al anului, dar si cel mai bun lungmetraj intr-o limba straina alta decat engleza, in timp ce mexicanul Alfonso Cuaron a primit premiul BAFTA pentru cea mai buna regie. Nominalizat la sapte categorii, filmul a primit in cele din urma patru premii, Cuaron fiind recompensat si cu BAFTA pentru cea mai buna imagine, potrivit Variety.

Filmul de epoca “The Favourite”, de Yorgos Lanthimos, care conducea in topul nominalizarilor, cu 12, s-a situat pe primul loc si din punctul de vedere al numarului de trofee primite, respectiv sapte, printre care cel pentru cel mai bun lungmetraj britanic.

“The Favourite” a mai primit, printre altele, trofeele pentru cel mai bun scenariu original si pentru cele mai bune roluri feminine – Olivia Colman (principal) si Rachel Weisz (secundar).

De asemenea, premiul BAFTA pentru cel mai bun rol principal masculin i-a revenit lui Rami Malek, pentru interpretarea lui Freddie Mercury din “Bohemian Rhapsody” – film care a primit si trofeul pentru cel mai bun sunet -, in timp ce Mahershala Ali a fost desemnat cel mai bun actor in rol secundar, pentru partitura din “Green Book”.

Premiul pentru cel mai bun scenariu adaptat a revenit productiei “BlacKkKlansman”, de Spike Lee.

Cea de-a 72-a editie a galei BAFTA (British Academy of Film and Television Arts), premiile industriei de film britanice, a avut loc duminica seara, la Royal Albert Hall din Londra. Actrita Joanna Lumley a fost gazda editiei de anul acesta a galei BAFTA.

Anul trecut, “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, de Martin McDonagh, a fost marele castigator la gala BAFTA, unde a fost recompensat cu cinci trofee, inclusiv pentru cel mai bun lungmetraj si cel mai bun film britanic.

Iata lista completa a castigatorilor premiilor BAFTA 2019:

Cel mai bun film: “Roma”, de Alfonso Cuaron
Cel mai bun regizor: Alfonso Cuaron, “Roma”

Cel mai bun scenariu original: “The Favourite”, Deborah Davis, Tony McNamara
Cel mai bun scenariu adaptat: “BlacKkKlansman”, Spike Lee, David Rabinowitz, Charlie Wachtel, Kevin Willmott
Cel mai bun actor in rol principal: Rami Malek, “Bohemian Rhapsody”
Cea mai buna actrita in rol principal: Olivia Colman, “The Favourite”
Cel mai bun actor in rol secundar: Mahershala Ali, “Green Book”
Cea mai buna actrita in rol secundar: Rachel Weisz, “The Favourite”
Cea mai buna coloana sonora: “A Star is Born”, Bradley Cooper, Lady Gaga, Lukas Nelson
Cea mai buna imagine: “Roma”, Alfonso Cuaron
Cel mai bun montaj: “Vice”, Hank Corwin
Cea mai buna scenografie: “The Favourite”, Fiona Crombie, Alice Felton
Cele mai bune costume: “The Favourite”, Sandy Powell
Cel mai bun machiaj si cea mai buna coafura: “The Favourite”, Nadia Stacey
Cel mai bun sunet: “Bohemian Rhapsody”, John Casali, Tim Cavagin, Nina Hartstone, Paul Massey, John Warhurst
Cele mai bune efecte speciale: “Black Panther”, Geoffrey Baumann, Jesse James Chisholm, Craig Hammack, Dan Sudick
Cel mai bun film strain: “Roma”, Alfonso Cuaron, Gabriela Rodriguez
Cel mai bun documentar: “Free Solo”, Elizabeth Chai Vasarhelyi, Jimmy Chin, Shannon Dill, Evan Hayes
Cel mai bun film animat: “Spider-Man: Into the Spider-Verse”, Bob Persichetti, Peter Ramsey, Rodney Rothman, Phil Lord
Cel mai bun film britanic: “The Favourite”, Yorgos Lanthimos, Ceci Dempsey, Ed Guiney, Lee Magiday, Deborah Davis, Tony McNamara
Cel mai bun debut (scenariu, regie, productie de film): “Beast”, Michael Pearce (scenarist/ regizor), Lauren Dark (producator)
Cel mai bun scurtmetraj: “Roughhouse”, Jonathan Hodgson, Richard Van Den Boom
Cel mai bun scurtmetraj britanic: “73 Cows”, Alex Lockwood
Trofeul pentru debut (acordat de public) Rising Star: Letitia Wright

Vezi si

VIDEO cu Katy Perry, în momentul în care îi cade bluza în direct la TV. S-a ascuns sub pupitru

Cântăreața americană Katy Perry a vrut să impresioneze cu o ținută vestimentară aparte în juriul …