Friday , April 19 2024

Andreea Berecleanu şi soţul ei, Andrei Zaharescu, trăiesc separat de 6 luni

berecleanu-zaharescu

Andreea Berecleanu (38 de ani) şi Andrei Zaharescu (53 de ani), părinţii a doi copii superbi, au reprezentat, pe parcursul căsniciei, imaginea familiştilor convinşi, aşa că vestea că nu mai locuiesc împreună şi că se gândesc serios la divorţ a luat prin surprindere întreaga ţară. De vină pentru separare ar fi, la prima strigare, frumoasa ştiristă a postului Antena 1 care, susţin gurile rele, s-ar fi refugiat în braţele medicului său estetician, Constantin Stan, sustine libertatea.ro.
Andreea Berecleanu şi Andrei Zaharescu s-au despărţit pentru prima oară în urmă cu aproximativ un an, când soţul prezentatoarei a acceptat oportunitatea de a deveni purtătorul de cuvânt al Guvernului Ponta. Drumurile lor s-au separat atunci doar din punct de vedere profesional, lucru care părea destul de benefic pentru doi oameni care ani la rând au petrecut împreună 24 de ore din 24, ei fiind totodată colegi şi prezentatori ai Observatorului Antenei 1.
La începutul acestui an, relaţia lor a început să scârţâie serios, Andreea reproşându-i soţului printre altele că nu prea dă pe acasă, fiind tot timpul pe drumuri. De aici şi până la separare n-a mai fost decât un pas. Ironia sorţii face ca ştirista să-şi fi găsit, se pare, alinarea chiar în braţele doctorului său estetician, care o ajuta cu ajutorul injecţiilor cu toxină botulinică să fenteze trecerea anilor, pentru a se păstra frumoasă atât pentru telespectatori, cât şi pentru soţul ei, Andrei.
Încă de la primele întâlniri cu Andreea, din 2011, renumitul medic Constantin Stan a fost atât de fascinat de frumuseţea ei naturală, încât nu a mai contenit cu laudele, chiar şi în public: “Andreea Berecleanu are cel mai frumos chip pe care l-am văzut. Ea nu a avut nevoie de ceva complicat. Puţin botox injectat periodic e suficient în cazul ei”, a afirmat esteticianul.
Oficial însă, ştirista Antenei 1 este încă o femeie căsătorită. Ea si Andrei locuiesc separat de şase luni, dar încă nu s-au îndurat să divorţeze, sperând probabil că o minune le va salva căsnicia.
Ce avere au de împărţit
Potrivit declaraţiei de avere, Andrei Zaharescu, purtător de cuvânt al Guvernului, deţine împreună cu soţia un teren de 1.000 mp şi un imobil de 254 mp, ambele în Breaza, Prahova. Cei doi au bijuterii şi tablouri, în valoare de 32.000 de euro. Cuplul Zaharescu deţine conturi de economii în valoare de 18.000 de lei şi 8.000 de euro. De asemenea, ei au două împrumuturi la o bancă, în valoare de 30.000 de lei şi, respectiv, de 84.000 de euro.
Au o fată şi un băiat împreună
Andreea Berecleanu şi Andrei Zaharescu s-au căsătorit în anul 2000 şi au avut o nuntă ca-n poveşti. Rodul căsniciei lor sunt cei doi copii, Eva (12 ani) şi Petru (8 ani). Înainte de relaţia cu Andreea, Andrei a mai fost căsătorit cu actriţa Oana Mereuţă, cu care o fiică superbă, pe Catinca (19 ani). Prima căsnicie a fost foarte scurtă, iar la despărţire cei doi şi-au promis că o vor ţine pe Catinca departe de ochii presei: “Relaţia mea cu tata este una absolut în regulă, dar prefer şi doresc să nu discut public despre asta. Oricum, îmi cunosc fraţii vitregi”, declara, anul trecut, fiica lui Andrei Zaharescu.

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …