Wednesday , April 17 2024

Actorul Vince Vaughn, arestat în California. Cum l-au prins polițiștii la volan

Actorul american Vince Vaughn a fost arestat duminică în California sub suspiciunea că a condus sub influenţa alcoolului şi pentru că s-a opus arestării, relatează Agerpres.
vince vaughn

Vaughn, cunoscut pentru comediile “Dodgeball” şi “Wedding Crashers”, a fost oprit de poliţie la un punct de control pe Plaja Hermosa din apropiere de Los Angeles, a indicat poliţia pentru postul de televiziune CNN.
Actorul a fost arestat sub suspiciunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru opunerea de rezistenţă la arestare. Vedeta a fost eliberată ulterior pe cauţiune, însă deocamdată nu se cunoaşte valoarea acesteia.
Un bărbat neidentificat aflat în maşina lui Vaughn a fost la rândul său reţinut pentru că s-a opus intervenţiei poliţiştilor, a indicat CNN.
Purtătorul de cuvânt al actorului nu a răspuns unei solicitări de comentarii din partea DPA.
În 2001, Vaughn a fost arestat pentru participarea la o dispută într-un bar din Carolina de Nord în timpul căreia a fost înjunghiat actorul Steve Buscemi, însă acuzaţiile la adresa sa au fost ulterior abandonate.

Vezi si

Surpriză: Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV, ca jurați la MasterChef

PRO TV anunță surpriza pe piața media: jurații sezonului 9 MasterChef România sunt Sorin Bontea, …

One comment

  1. Hermosa Beach e un oras. Traduceti totul, ca oile!