Tuesday , April 23 2024

Averile deputatilor suceveni, intre indemnizatii in scadere si conturi in crestere

Trei deputa]i suceveni nu [i-au actualizat declara]iile de avere p=n\ la mijlocul acestei luni u printre cei mai `nst\ri]i deputa]i se num\r\ social-democratul Eugen Bejinariu u Sanda Maria Ardeleanu a `ncasat mai pu]ini bani din indemniza]ia de deputat dec=t din cea de cadru universitar t
C=te case au sau c=t le sunt de grase conturile parlamentarilor suceveni? C=t de scumpe sunt ma[inile pe care le conduc ori ce bijuterii [i opere de art\ valoroase de]in deputa]ii [i senatorii de Suceava? Cu pu]ine excep]ii, ace[tia [i-au depus declara]iile de avere la termenul prev\zut de lege, cea mai notabil\ excep]ie de la regul\ fiind a [efului PSD Suceava, deputatul C\t\lin Nechifor. Printre cei care ne reprezint\ pe noi, sucevenii, `n Parlamentul Rom=niei se num\r\ deputa]i care au averi relativ modeste, dar [i oameni foarte `nst\ri]i din punct de vedere material. Men]ion\m c\ jude]ul Suceava, fiind unul din cele mai `ntinse [i mai populate din ]ar\, are zece deputa]i, care au fost ale[i `n cele zece colegii uninominale `n care a fost `mp\r]it jude]ul la scrutinul parlamentar din 2008. Acestora li se mai adaug\ deputa]i care sunt de loc din Suceava, dar reprezint\ minorit\]i na]ionale [i au ob]inut voturi nu doar `ntr-un anumit colegiu, ci la nivel de ]ar\. Reamintim c\ un element de noutate fa]\ de alte mandate a fost acela c\, `n toamna anului 2008, au fost organizate alegeri [i pentru reprezentarea rom=nilor din Diaspora iar unul din mandate a fost ob]inut de un sucevean plecat de mult timp cu afaceri peste grani]\ [i ajung=nd un om destul de prosper.
Sanda Maria Ardeleanu are de pl\tit credite mari, ob]inute `nainte de a ajunge deputat
Potrivit declara]iei de avere publicat\ pe site-ul Camerei Deputa]ilor, deputatul PDL Sanda-Maria Ardeleanu a câ[tigat `n 2010, 52.214 de lei `n calitatea de profesor universitar al Universit\]ii „{tefan cel Mare”, `n vreme ce din activitatea sa de parlamentar a primit 51.398 de lei. Conform declara]iei de avere, familia Ardeleanu a intrat `n posesia unei case cu o suprafa]\ de 335 metri p\tra]i [i a terenului aferent, `n suprafa]\ de 1.965 metri p\tra]i, `n urma revendic\rii formulate de so]ul doamnei deputat. De asemenea, `n cea mai recent\ declara]ie de avere se ar\ta c\ mai are [i dou\ credite `n valoare de 400.000 de lei [i 100.000 de euro [i obiecte de art\ `n valoare de 15.000 de euro.
~n precedenta declara]ie de avere depus\ `n ultima parte a anului trecut, Sanda Maria Ardealeanu men]iona c\ nu are conturi [i depozite bancare ori fonduri de investi]ii sau alte forme echivalente de economisire [i investi]ie a c\ror valoare s\ dep\[easc\ cinci mii de euro [i nici plasamente ori `mprumurturi acordate a c\ror valoare cumulat\ s\ dep\[easc\ suma respectiv\. Conform declara]iei de avere, nu a primit gratuit ori subven]ionat cadouri, servicii sau alte avantaje a c\ror valoare individual\ s\ dep\[easc\ 500 de euro. Creditele au fost contractate, `n anul 2007, c=nd nu era parlamentar, de la CEC Bank [i Volksbank, scaden]ele fiind `n 2019, respectiv 2022. Ini]ial, creditul la Volksbank avea scaden]a `n anul 2018. ~n ce prive[te veniturile realizate `n anul fiscal precendent, Sanda Maria Ardeleanu a c=[tigat mai bine at=t ca profesor universitar – 61.245 de lei, c=t [i din indemniza]ia de deputat – 57.062 de lei.
~n precedenta declara]ie de avere depus\ `n data de 20 octombrie erau trecute dou\ terenuri intravilane `n municipiul Suceava a c\ror suprafa]\ este de 117 respectiv 182 de metri p\tra]i dob=ndite `n anul 2002 [i 2007, la care se adaug\ o mo[tenire primit\ de dr. Mihai Ardeleanu `n anul 1999 [i o alta `n anul 2005 [i care constau `n 4,5 respectiv, zece hectare de teren agricol `n dou\ localit\]i din jude]ul vecin Boto[ani. De asemenea, dou\ case mai figureaz\ `n declara]ia de avere a Sandei Maria Ardeleanu, una `n suprafa]\ de 90 de metri p\tra]i [i fiind trecut\ ca [i cas\ de vacan]\, dob=ndit\ prin mo[tenire odat\ cu terenul de 117 metri p\tra]i. Cealalt\ este o cas\ de locuit construit\ pe suprafa]a de 117 metri p\tra]i, cump\rat\ `n anul 2007, acela[i an `n care au fost accesate creditele bancare de la CEC [i Volksbank. ~n ce prive[te obiectele de art\, nu se `nregistreaz\ modific\ri fa]\ de precedenta declara]ie de avere. Autoturismele erau un autoturism Renault Megane fabricat `n anul 2000 [i un alt automobil Hyundai Tucson fabricat `n anul 2006, ambele achizi]ionate `n leasing.
Dividendele `ncasate de deputatul Ioan B\lan au fost cu peste 10% mai mici `n 2010 dec=t `n 2009
Deputatul PDL Ioan B\lan a câ[tigat `n 2010, potrivit declara]iei de avere, 51.622 lei din activitatea de parlamentar [i dividende de 76.897 lei de la firma pe care o de]ine. El are un credit de 70.000 de lei [i un altul 82.000 de lei. Parlamentarul mai de]ine bijuterii, ceasuri [i obiecte de art\ evaluate la 80.000 de euro, av=nd tot aceea[i valoare cu cea din precedenta declara]ie de avere, din 21 octombrie, `n care mai era men]ionat un apartament de 60 de metri p\tra]i `n Suceava pe care l-a cump\rat `n anul 1995, dou\ terenuri de 50, respectiv 40 de metri p\tra]i, cu garajele aferente, pe care le-a cump\rat `n anul 2003 [i 2007. De asemenea, `n declara]ia de avere figureaz\ ca proprietar al unei rulote marca Boertsner al c\rui an de fabrica]ie este 1994 [i al unui automobil VW fabricat `n anul 2004. Bijuteriile, ceasurile [i obiectele de art\ pe care le-a dob=ndit din 1995 sunt `n valoare de 80.000 de euro. Nu are conturi, depozite bancare, fonduri de investi]ii sau alte forme echivalente de economisire [i investi]ie, inclusiv c\r]i de credit, a c\ror valoare s\ dep\[easc\ cinci mii de euro, conform declara]iei de avere [i, de asemenea, conform aceluia[i document, nu are plasamente sau `mprumurturi acordate a c\ror valoare cumulat\ s\ dep\[easc\ cinci mii de euro [i nici nu a primit gratuit ori subven]ionat fa]\ de valoarea de pia]\ cadouri, servicii sau alte avantaje a c\ror valoare individual\ s\ dep\[easc\ 500 de euro. Creditul de 70.000 de lei este la CEC Bank, `mprumutul fiind contractat `n anul 2005 [i scadent la 2020, iar cel de 82.000 de lei a fost contractat `n 2009 de la Banca Transilvania, fiind de fapt un Card Credit. Conform precedentei declara]ii de avere, indemniza]ia de deputat `n anul fiscal 2009 a fost de 57.062 de lei, mai mare dec=t anul trecut, la fel ca [i dividendele `ncasate de la Taylan Exim SRL ce au fost, `n 2009, de 88.934 de lei de la Taylan Exim SRL Suceava, la care se adaug\ suma de 7.600 de lei, reprezent=nd cesiunea de p\r]i sociale a lui C\t\lin Ilie B\d\lu]\, asociat `n cadrul societ\]ii.
Veniturile din `nchirieri ale deputatului Bejinariu au sc\zut, colec]iile de art\ au r\mas acelea[i, iar conturile s-au ajustat
Deputatul PSD Eugen Bejinariu a câ[tigat `n 2010, suma de 51.622 lei din activitatea de parlamentar, 20.526 lei din activit\]i independente [i 145.723 lei din `nchirierea unor bunuri, dar [i 76.608 lei din pensie, 17.167 lei din dobând\ bancar\ [i 6.434 euro din dividende. Eugen Bejinariu are o colec]ie de gravuri [i tablouri `n valoare de 75.000 de euro, icoane `n valoare de 3.000 de euro, statuete [i vase de art\ `n valoare de 25.000 de euro, bijuterii [i ceasuri `n valoare de 9.000 de euro [i mobilier din lemn de diferite stiluri `n valoare de 28.000 de euro.
Totodat\, deputatul Eugen Bejinariu este proprietar a dou\ terenuri `n Bucure[ti, unul `n suprafa]\ de 480 de metri p\tra]i iar altul `n suprafa]\ de 55 de metri p\tra]i. Pe terenul cump\rat `n 2002 este o cas\ `n suprafa]\ desf\[urat\ de 381 de metri p\tra]i. Tot `n Bucure[ti, deputatul a cump\rat `n anul 2008 un apartament a c\rui suprafa]\ desf\[urat\ este de 201 metri p\tra]i, iar `n anul 2000 cump\rase dou\ locuri de parcare `n suprafa]\ de 47 de metri p\tra]i, situate `ntr-un garaj comun. De]ine un autoturism Toyota cump\rat `n leasing `n anul 2006. Bijuteriile [i ceasurile pe care le de]ine le-a dob=ndit p=n\ `n anul 2005.
De asemenea, icoanele sunt dob=ndite `ntre 1987 [i 2007, iar colec]ia de tablouri de art\ [i gravuri, ca de altfel [i obiectele decorative reprezint\ bunuri dob=ndite `ntre anii 1982 [i 2007, iar obiectele de mobilier din lemn au fost dob=ndite `ntre 1982 [i 2005. Depozitele bancare ale deputatului sunt impresionante, fiind vorba de dou\ deschise, `n 2008, la Alpha Bank, primul `n sum\ de 102.230 de euro, fa]\ de 100.717 euro, c=t era `n declara]ia precedent\ de avere, iar al doilea de 181.200 de lei comparativ cu 146.216 de lei, c=t era men]ionat `n declara]ia de avere din octombrie 2010.
La Daewoo Bank, deputatul mai avea un depozit care a fost deschis `n 2006, `n valoare de 116.000 de euro, dar `n ultima declara]ie de avere nu mai este men]ionat, banii fiind probabil plasa]i `n alte economii, dup\ cum rezult\ [i din modific\rile f\cute `n ce prive[te conturile curente pe care le are. Potrivit precedentei declara]ii de avere, Eugen Bejinariu avea doar dou\ conturi curente la BCR, ambele deschise `n anul 2008, primul de 46.448 de lei, iar al doilea de 21.203 euro.
Acum are patru conturi curente, trei la BCR de 31.160 de lei, 22.451 de euro [i unul de 810 dolari SUA. Ce este interesant este faptul c\ acesta din urm\ e trecut `n declara]ia de avere ca fiind deschis `n 2008, dar `n precedenta declara]ie nu era men]ionat. Un alt cont curent, deschis `n 2011, are deputatul Eugen Bejinariu la Raiffeisen Bank `n valoare de 6.768 de euro. De altfel, Eugen Bejinariu este [i ac]ionar la Erste Bank unde de]ine 13.207 ac]iuni. Pe de alt\ parte, deputatul are [i un credit imobiliar ob]inut de la Alpha Bank `n anul 2008, `n sum\ de 304.000 de euro, termenul scadent fiind `n anul 2028.
~n ce prive[te veniturile, Eugen Bejinariu a trecut `n declara]ia precedent\ de avere suma de 67.926 de lei ca indemniza]ia de parlamentar, iar veniturile din activit\]i independente au fost, anul trecut, de 48.925 de lei, iar veniturile din alte surse erau de 29.565 de lei. Veniturile ob]inute, `n anul fiscal precedent, de c\tre deputatul PSD din cedarea folosin]ei bunurilor erau mai mari dec=t cele din anul 2009 c=nd, conform declara]iei de avere de la finele anului trecut, parlamentarul a c=[tigat 186.521 de lei. Veniturile din pensii ale lui Eugen Bejinariu erau de 76.008 lei.
Deputatul George Coroam\, f\r\ conturi, dar cu datorii la b\nci
Deputatul PDL George Coroam\ a câ[tigat `n 2010, potrivit declara]iei de avere, 51.622 din indemniza]ia de parlamentar [i 8.600 de lei din indemniza]ia de cre[tere a copilului. Deputatul nu a ob]inut venituri din alte activit\]i [i nici nu de]ine obiecte de art\ sau bijuterii `n valoare care s\ dep\[easc\ 5.000 de euro. El este proprietarul unui teren de 3.300 de metri p\tra]i, cump\rat `n anul 2002 `n comuna Putna. De asemenea, nu are bijuterii sau obiecte de art\ [i de cult a c\ror valoare s\ dep\[easc\ 5.000 de euro [i, `n ultimul an, nu a `nstr\inat bunuri mobile a c\ror valoare s\ dep\[easc\ 3.000 de euro. Ca [i `n precedenta declara]ie de avere, nu are conturi, depozite bancare, fonduri de investi]ii sau alte forme echivalente de economisire [i investi]ie, inclusiv c\r]i de credit, a c\ror valoare s\ dep\[easc\ cinci mii de euro [i nici plasamente sau `mprumurturi acordate a c\ror valoare cumulat\ s\ dep\[easc\ cinci mii de euro. Are, `n schimb, un credit de 50.000 de euro, contractat de la BCR `n anul 2007, c=nd nu era deputat, ci [ef de ocol silvic la Putna, termenul scadent al creditului fiind anul 2032. Spre deosebire de 2009, venitul s\u ca deputat a sc\zut, conform ultimei declara]ii de avere din 2010, `n anul fiscal precedent indemniza]ia de deputat fiind de 56.007 de lei iar cea de cre[tere a copilului `n sum\ de 9.600 de lei.
Deputatul Gospodaru a `ncasat, `n 2010 fa]\ de 2009, mai mult ca parlamentar [i mai pu]in ca medic stomatolog, dar s-a pus pe fonduri de investi]ii
Deputatul PDL Dan Gabriel Gospodaru a `ncasat `n 2010 suma de 61.453 lei din activitatea de parlamentar [i 7.000 de lei din activitatea de medic stomatolog. El a investit, `n 2010, `n fonduri de investi]ii, 17.298 euro [i 118.071 lei. ~n ce prive[te veniturile, `n declara]ia precedent\ de avere indemniza]ia era de 57.062 lei, `ns\ Dan Gabriel Gospodaru a men]ionat c\ veniturile realizate `n 2010 din serviciile medicale au fost cu cinci mii de lei mai mici dec=t `n 2009.
El de]ine `n cot\ parte un teren agricol de cinci hectare `n comuna ie[ean\ Ruginoasa, teren pe care l-a mo[tenit din 2001. Are `n Suceava un apartament de 59 de metri p\tra]i, cump\rat `n anul 1990 [i cas\ de vacan]\ construit\ `n anul 1995 la M\n\stirea Humorului, `n suprafa]\ de 130 de metri p\tra]i. Nu are ma[in\, bijuterii sau alte obiecte de art\ sau de cult de peste 5.000 de euro [i nici nu a v=ndut `n ultimul an bunuri mobile a c\ror valoare s\ dep\[easc\ 3.000 de euro. Spre deosebire de declara]ia de avere actual\, cea precedent\ nu men]iona fondurile de investi]ii, ci dou\ depozite la Raiffeisen Bank, primul deschis `n anul 2008 `n sum\ de 40.000 de lei, iar cel\lalt deschis `n anul 2009, `n sum\ de 25.000 de lei, dar [i un cont curent de 11.500 de euro deschis anul acesta la CEC Bank.
}\r\nistul Irimescu a f\cut ceva modific\ri la conturile din b\nci [i r\m=ne unul din cei mai `nzestra]i parlamentari, at=t cu obiecte de art\, c=t [i cu terenuri
Deputatul ]\r\nist Mircea Irimescu a câ[tigat, `n 2010, suma de 51.622 lei din activitatea de parlamentar [i 36.050 lei din dividende de la societatea unde e asociat. El are o colec]ie de pictur\ contemporan\ evaluat\ la 20.000 de euro. Asta spre deosebire de indemniza]ia de deputat `ncasat\ `n anul fiscal 2009, care a fost `n sum\ de 67.926 de lei, so]ia sa, de profesie avocat, `ncas=nd `n cursul aceluia[i an suma de 15.780 de lei. Dividendele `ncasate de la firma la care este asociat se ridic\ la 47.037 de lei. Totodat\, so]ia sa a ob]inut venituri din pensie `n sum\ de 63.228 de lei. Potrivit ultimei declara]ii de avere, veniturile so]iei din profesia de avocat au fost de 27.063 de lei `n 2010, iar pensia a fost de 112.044 de lei.
De altfel, Mircea Irimescu este un parlamentar `nst\rit, de[i nici `n cazul s\u nu au ap\rut multe modific\ri fa]\ de declara]ia de avere precedent\ `n cazul bunurilor imobile. El are `n proprietate un teren agricol de 0,58 hectare [i un teren intravilan de 0,26 hectare, situate `n comuna Bilca [i pe care le-a mo[tenit `n 1998 [i `n 2006. So]ia sa a mo[tenit terenuri intravilane `n R\d\u]i – este vorba despre dou\ treimi dintr-o suprafa]\ de 0,29 hectare, diferen]a fiind cump\rat\ de deputat – [i `n satul Cost=na, din comuna Todire[ti (0,95 hectare), precum [i un teren agricol `n acela[i sat, `n suprafa]\ de 2,05 hectare. ~n Bilca, deputatul a mo[tenit odat\ cu terenul [i o cas\ `n suprafa]\ de 70 de metri p\tra]i, iar `n R\d\u]i el [i-a construit, `mpreun\ cu so]ia sa, o cas\ `n suprafa]\ de 180 de metri p\tra]i. Colec]ia de pictur\ contemporan\ pe care a dob=ndit-o `ntre anii 1996 – 2008 este estimat\ la 20.000 de euro.
Nu are datorii la banc\, cel pu]in nu din cele care s\ dep\[easc\ `n valoare suma de 5.000 de euro, dar este unul dintre parlamentarii cu cele mai multe conturi bancare. Trei din acestea sunt la Banca Transilvania, dou\ din ele `nsum=nd peste 28 de mii de lei, iar unul de peste 3.200 de euro. La BCR Asigur\ri are un fond de investi]ii de 3.500 de euro, iar la BCR are dou\ depozite de 41 de mii de lei [i un cont curent de 388 de lei.
Deputatul italienilor a completat o declara]ie de avere `n februarie 2011 identic\ cu cea din octombrie 2010
Deputatul sucevean care reprezint\ minoritatea italien\ `n Parlamentul Rom=niei este Mircea Grosaru. Ultima sa declara]ie de avere, conform paginii de internet a Camerei Deputa]ilor, a fost postat\ `n februarie 2011, precedenta fiind `n octombrie 2010. Singurele venituri din anul fiscal 2009 ar fi, conform declara]iei de avere din 20 octombrie 2010, indemniza]ia de deputat `n sum\ de 57.184 de lei [i salariile so]iei sale, Ioana, `n sum\ de 80.661 de lei. ~n declara]ia de avere din februarie 2011 nu apare niciun fel de modificare. ~n ce prive[te debitele, Mircea Grosaru are un `mprumut ob]inut `nc\ din anul 2007 de la BRD – Group Societe Generale, `n sum\ de 170.000 de euro [i pe care trebuie s\ `l ramburseze p=n\ `n anul 2022, acest aspect fiind men]ionat [i `n precedenta declara]ie de avere.
Conform acesteia, Mircea Grosaru este proprietarul unei case `n suprafa]\ de 240 de metri p\tra]i, situat\ pe un teren intravilan din municipiul Suceava `n suprafa]\ de 1.853 de metri p\tra]i, ambele bunuri fiind cump\rate din 2004. ~n ce prive[te bunurile mobile, situa]ia este asem\n\toare, Mircea Grosaru fiind `n continuare proprietar al unui autoturism Alfa Romeo 155, fabricat `n 1997, iar `n ce prive[te bijuteriile [i obiectele de art\, deputatul sus]ine c\ de]ine bijuterii `n valoare de 5.000 de euro pe care le-a dob=ndit `ntre anii 1975 – 2010, la care se adaug\ un tablou – portret dob=ndit `n anul 1991, valoarea fiind de 20.000 de euro. Sus]ine c\ nu are conturi curente, depozite bancare, forme echivalente de economisire sau investire, plasamente sau `mprumuturi acordate.
Deputatul polonezilor a v=ndut un apartament ca s\-[i
ridice o cas\
Deputatul minorit\]ii poloneze, Ghervazen Longher, a câ[tigat, `n 2010, 73.593 de lei pentru activitatea din Parlament. El a vândut la sfâr[itul anului trecut un apartament [i a `ncasat suma de 85.829 lei. Potrivit precedentei declara]ii de avere, veniturile sale ca deputat au fost, `n anul fiscal 2009, de 81.264 de lei, iar cele ale so]iei sale s-au apropiat de 28.000 de lei. Anul 2010, veniturile so]iei au fost de peste 32.000 de lei. De asemenea, so]ia sa a `ncasat dividende de peste 51 de mii
de lei.
Reprezentantul comunit\]ii polone din Rom=nia `n Parlamentul de la Bucure[ti nu a operat foarte multe modific\ri `n declara]ia de avere din acest an, cel pu]in `n ce prive[te bunurile imobile. Astfel, deputatul Ghervazen Longher a primit de la p\rin]i un teren agricol de 1,53 hectare `n comuna Cacica [i a cump\rat `n anii 2007 [i 2008 terenuri agricole `n comunele Cacica [i Ipote[ti, dar care `nsumate nu au nici jum\tate din suprafa]a primit\ de la p\rin]i. Conform declara]iei de avere depus\ la finele lunii trecute, el de]ine o cas\ de 217 metri p\tra]i, situat\ `n Cacica [i o alta `n construc]ie, `n Ipote[ti. Asta probabil cu bani ob]inu]i pe un apartament de 54 de metri p\tra]i `n Suceava, cump\rat `n anii 90. Sus]ine, conform celor specificate `n declara]ia de avere, c\ nu are ma[in\ [i nici bijuterii sau obiecte de art\ sau de cult a c\ror valoare s\ dep\[easc\ 5.000 de euro, la fel cum nu de]ine nici conturi bancare sau datorii la b\nci ce s\ dep\[easc\ aceast\ sum\. ~n schimb, so]ia sa este asociat unic la dou\ societ\]i comerciale [i cu `nc\ 5% [i, respectiv, 20% la alte dou\ firme, valoarea la zi a p\r]ilor sociale fiind de 600 de lei, 1.000 de euro [i 1.000 de dolari SUA.
So]ia deputatului Pard\u a c=[tigat, ca [ef al centrului APIA, aproape c=t a ob]inut so]ul ei din indemniza]ia de parlamentar
Deputatul PDL Dumitru Pard\u a câ[tigat `n 2010, potrivit declara]iei de avere, suma de 56.409 lei din activitatea de parlamentar. ~n cursul anului 2010 el a donat un apartament `n valoare de 191.000 de lei fiicei sale [i a vândut un autoturism cu suma de 12.500 de euro. El are bijuterii `n valoare de 11.500 de euro. Indemniza]ia lui Dumitru Pard\u pentru anul 2009 a fost de 62.514 lei, iar salariul pe care so]ia sa l-a ridicat, `n calitate de [ef al centrului APIA Vatra Dornei, a fost, `n anul fiscal precedent, de 54.178 de lei.
Conform ultimelor declara]ii de avere depuse la Camera Deputa]ilor `n data de 2 noiembrie 2010, respectiv 10 iunie 2011 Dumitru Pard\u nu a devenit, `ntre timp, proprietarul vreunor bunuri imobile, r\m=n=nd cu cele pe care le-a avut [i p=n\ acum. Astfel, `n 2001 [i 2004, deputatul a cump\rat `mpreun\ cu so]ia sa dou\ parcele de teren situate `n municipiul Vatra Dornei, `nsumate suprafe]ele fiind de aproape 29 de ari. Tot `n 2004, deputatul Dumitru Pard\u [i so]ia sa Georgeta ridic\ o cas\ `n Vatra Dornei, a c\rei arie desf\[urat\ este de 447 de metri p\tra]i. ~n 2006, so]ii Pard\u primesc cu titlu de dona]ie o suprafa]\ de 6.700 de metri p\tra]i de teren, tot `n intravilanul din Vatra Dornei.
Ei au `nstr\inat sub forma unei dona]ii c\tre fiica lor, un apartament pe care `l cump\raser\ `n Cluj – Napoca, iar spre finele lunii octombrie au primit autoriza]ia de desfiin]are a unui imobil din Vatra Dornei pentru care, dup\ cum sus]ine deputatul `n ultimele dou\ declara]ile de avere, este `n curs de demolare. C=t prive[te autoturismele, Dumitru Pard\u este `n prezent proprietarul unui ARO 240, fabricat `n anul 1977, asta dup\ ce [i-a v=ndut, `n aceast\ toamn\, un Volvo cu suma de 12.500 de euro. Bijuteriile pe care le-a dob=ndit din 1985 [i p=n\ `n 2010 au o valoare estimat\ la 11.500 de euro.
Are deschise dou\ conturi curente la BRD, ambele `n 2004, primul `n sum\ de 6.026 euro, fa]\ de 5.985 de euro, c=t era `n precedenta declara]ie de avere, iar al doilea `n sum\ 6.005 euro, fa]\ de 5.965 de euro, c=t era men]ionat `n declara]ia de avere din noiembrie 2010. Din 2004 are deschis la Banca Transilvania un depozit de 42.831 de lei, iar din 2008, la aceea[i banc\, un depozit de 25.687 lei, fa]\ de 24.777 de lei, c=t era `n precedenta declara]ie de avere, c=nd `ns\ era stipulat c\ aceast\ sum\ era, de fapt, un cont curent. Potrivit declara]iei de avere, deputatul Dumitru Pard\u i-a dat tat\lui s\u, Mafteiu Candrea, primar al comunei Dorna Candrenilor, un `mprumut `n sum\ de 200.000 de lei. Pe de alt\ parte, datoriile lui Dumitru Pard\u sunt fa]\ de Petru Costea, care l-a `mprumutat `n 2008 pe deputat cu suma de 30.000 de lei [i 13.500 de euro, banii urm=nd a fi returna]i p=n\ `n 2020.
Veniturile so]iei deputatului Stan au fost identice `n 2010 cu cele de 2009, iar indemniza]ia deputatului a sc\zut, `n schimb cresc=ndu-i contul `n banc\
Deputatul PSD, Ioan Stan, a câ[tigat `n 2010, din activitatea de parlamentar suma de 67.154 lei. ~n cursul anului 2010, potrivit declara]iei de avere, el nu a ob]inut alte venituri, parlamentarul având bijuterii `n valoare de 6.000 de euro. Veniturile ob]inute, `n anul fiscal 2009, conform declara]iei depuse `n octombrie 2010, din indemniza]ia de deputat sunt `n sum\ de 74.200 de lei, iar cele ale so]iei `n calitate de administrator al SC IRISTAR SRL au fost de 21.156 de lei, exact la fel c=t a fost [i `n anul fiscal 2010.
Ca [i `n cazul altor deputa]i suceveni, declara]ia de avere din octombrie a celui
de-al treilea deputat al PSD din jude]ul Suceava, Ioan Stan, nu a avut modific\ri fa]\ de cea precedent\, cel pu]in ce prive[te bunurile imobile de]inute. Deputatul este proprietarul a dou\ terenuri agricole `n comuna M\lini dob=ndite `n 1997 [i `n 2006 [i care, `nsumate, sunt de aproape 1,2 hectare, la care se adaug\ `nc\ un hectar de teren agricol situat `n municipiul Suceava, dob=ndit `n 2003, a unei suprafe]e de aproape 1,5 hectare `n intravilanul localit\]ii Sp\t\re[ti, cump\rat `n 2004 [i a unei suprafe]e de 3.600 de metri p\tra]i de teren intravilan `n F\lticeni, cump\rat `n 1994. ~n Sp\t\re[ti, deputatul de]ine spa]ii `n suprafa]\ de 2.500 de metri p\tra]i, cump\rate `n 1991. ~ntre 1994 [i 1998, deputatul Ioan Stan [i so]ia sau au ridicat `n F\lticeni o cas\ a c\rei suprafa]\ desf\[urat\ dep\[e[te 13 ari [i despre care `n declara]ia de avere parlamentarul a men]ionat c\ este cas\ de locuit. Anul trecut, Ioan Stan a cump\rat un apartament de 60 de metri p\tra]i `n Ia[i. Pe de alt\ parte, `n 2009, a donat un apartament fiicei sale. Este proprietarul unui autoturism Mercedes, fabricat `n anul 2008 [i de]ine bijuterii, dob=ndite din 1980, `n valoare de 6.000 de euro. Depozitele bancare pe care le are sunt deschise la BRD, primul `n 2008 av=nd o valoare de 1.416 euro, iar cel de-al doilea, deschis `n 2009, are o valoare de 66.556 de euro, fa]\ de 65.398 de euro, c=t era precizat `n declara]ia de avere precedent\. La fel ca [i al]i colegi de-ai s\i parlamentari, nu are datorii la b\nci.
{eful PSD nu [i-a actualizat declara]ia de avere din
februarie 2011
Declara]iile de avere ale deputa]ilor Eugen Uricec [i C\t\lin Nechifor nu au fost `nc\ postate pe site-ul Camerei Deputa]ilor.
Liderul PSD Suceava nu se afl\ la prima abatere de acest gen, el fiind [i `n toamna anului trecut printre cei care nu [i-a depus declara]ia de avere, conform datelor publicate pe pagina de internet a Camerei Deputa]ilor. Ca [i Mircea Grosaru, la sec]iunea „Declara]ii de avere”, `n dreptul lui C\t\lin Nechifor nu apare dec=t declara]ia de avere din februarie 2011. Conform acesteia din urm\, deputatul este proprietar a dou\ suprafe]e de teren agricol `n comuna Ili[e[ti [i care, `nsumate, au patru hectare, la care se mai adaug\ un teren intravilan de 100 de metri p\tra]i `n municipiul Suceava, cump\rat `n 2006. Tot `n 2006, printr-un credit ipotecar de 157.000 de euro, C\t\lin Nechifor `[i luase `mpreun\ cu so]ia un apartament `n Suceava, a c\rui suprafa]\ este de 98 de metri p\tra]i. Ma[inile pe care le de]ine sunt un VW Golf, fabricat `n 2002, [i o Toyota Rav4, fabricat\ `n 2007. Sus]ine c\ nu de]ine bijuterii sau alte obiecte de art\ sau de cult a c\ror valoare s\ dep\[easc\ 5.000 de euro. C=t prive[te conturile bancare, C\t\lin Nechifor are un cont curent deschis `n 2003 la BCR, `n sum\ de 17.597 de lei [i un altul de 30.627 de euro, deschis la ING Bruxelles, `n 2008, c=nd `nc\ mai era europarlamentar. Depozitele bancare le are deschise, `ns\, la Banc Post, primul fiind `n 2008, de 3.584 de euro, iar restul fiind deschise `n 2009, trei din acestea fiind `n moned\ european\ [i cumul=nd peste 12.000 de euro, iar altul fiind de 16.500 de lei. Nu are alte plasamente sau sume `mprumutate a c\ror valoare s\ dep\[easc\ 5.000 de euro, dar are de pl\tit un credit de 48.100 de lei ob]inut de la Banc Post `n anul 2007 [i scadent `n anul 2027. Indemniza]ia sa de deputat este de 57.098 de lei, iar so]ia sa a ob]inut, `n anul fiscal precedent, venituri salariale de 21.554 de lei, din func]ia pe care o are la Direc]ia General\ de Asisten]\ Social\ [i Protec]ia Copilului. Conform declara]iei de interese postate pe site-ul Camerei Deputa]ilor [i semnat\ `n 9 iunie 2010, singurele ac]iuni pe care deputatul C\t\lin Nechifor le de]ine sunt la SC BAD SA Suceava, av=nd 950 de ac]iuni, `n valoare de 85 de lei. De asemenea, deputatul figureaz\ ca fiind membru `n mai multe asocia]ii [i, fiind vorba de o declara]ie de interese neactualizat\ din data de 9 iunie, este trecut ca fiind vicepre[edinte al TSD Rom=nia [i prim-vicepre[edinte al PSD Suceava, nu ca pre[edinte al organiza]iei jude]ene Suceava a PSD.
Uricec nu [i-a actualizat declara]ia de avere din octombrie 2010
Democrat liberalul Eugen Constantin Uricec nu [i-a actualizat declara]ia de avere din octombrie 2010. Potrivit acesteia, el a cump\rat `n 2000 un teren de 40 de ari situat `n intravilanul comunei D\rm\ne[ti [i un alt teren de jum\tate de hectar situat `n extravilanul localit\]ii Poenari. So]ia sa figureaz\ ca [i proprietar pe cele dou\ apartamente din Suceava, cump\rate `n 1992 [i 1998, ea fiind [i asociat unic la SC Nordgroup SRL Suceava. Eugen Uricec conduce un autoturism marca Daewoo, fabricat `n anul 1998, sus]ine c\ nu are bijuterii sau alte obiecte de art\ a c\ror valoare s\ dep\[easc\ 5.000 de euro [i nici conturi bancare sau alte `mprumuturi acordate altor persoane [i care s\ treac\ peste aceast\ sum\. Conform declara]iei de avere de 21 octombrie, nu are datorii la b\nci sau la alte persoane care s\ treac\ de suma de 5.000 de euro, iar veniturile sale au fost, `n anul fiscal precedent, indemniza]ia de deputat, `n sum\ de 57.062 de lei, iar cele ale so]iei, `n calitate de administrator al SC Nordgroup, au fost de 11.100 de lei.
Deputatul sucevean ce reprezint\ diaspora rom=n\ din SUA [i-a consolidat veniturile [i a cump\rat mai mute bijuterii [i o barc\ cu motor
Un alt deputat cu r\d\cini `n Suceava, dar care reprezint\ pe rom=nii din Diaspora, mai exact pe cei din SUA, este democrat liberalul Mircea Lubanovici. Conform ultimei declara]ii de avere depuse `n iunie 2011, ca de altfel [i celei depuse `n iunie 2010, deputatul care `i reprezint\ `n Parlamentul de la Bucure[ti pe rom=nii din SUA are din 2006, `mpreun\ cu so]ia sa, o suprafa]\ de 0,59 acri de teren intravilan `n Atlanta, valoarea de impozitare fiind de 180.000 de dolari americani. Totodat\, Mircea Lubanovici de]ine un apartament de 80 de metri p\tra]i `n Suceava, a c\rui valoare impozabil\ ar fi de 60.000 de dolari SUA, la care se mai adaug\ spa]ii comerciale/produc]ie de 1.000 de metri p\tra]i `n Portland, a c\ror valoare impozabil\ dep\[e[te un milion de dolari SUA, precum [i o cas\ `n ora[ul american Vancouver din statul Washington, `n suprafa]\ de 344 de metri p\tra]i [i a c\rei valoare impozabil\ este calculat\ la 432.000 de dolari SUA. Men]ion\m c\ toate aceste bunuri imobile au fost cump\rate `n anii 90, ultimul din ele fiind apartamentul din Suceava, iar primul fiind spa]iul din Portland. Din ce este men]ionat `n declara]ia de avere, rezult\ c\ Mircea Lubanovici este un amator de ma[ini scumpe, puternice [i de ultim\ or\. Astfel, `n 2003 [i-a cump\rat un SUV marca Lexus 470 fabricat `n anul 2002, iar `n anul 2007 [i-a cump\rat un alt SUV marca Lexus 400, fabricat `n acela[i an `n care l-a [i cump\rat. ~n 2008, anul `n care a candidat pentru un mandat de deputat, Mircea Lubanovici a cump\rat un Mercedes E 320, [i acesta fiind fabricat `n acela[i an `n care l-a cump\rat. ~n declara]ia din iunie 2010 nu era men]ionat acest lucru, dar `n cea din iunie 2011 se specific\ faptul c\, `n anul trecut, deputatul [i-a cump\rat o barc\ cu motor Cobalt – 240
~n ce prive[te celelalte bunuri mobile de valoare, Mircea Lubanovici nu epateaz\ a[a cum este cazul altor deputa]i, potrivit declara]iei sale de avere din iunie 2010 el av=nd doar verighete [i inele de 7.000 de dolari SUA, pe care `ns\ le-a dob=ndit `n anul 2008, la aniversarea a 25 de ani de c\s\torie. Conform declara]iei de avere din iunie 2011, acesta specific\ faptul c\ a mai achi]i]ionat `nc\ bijuterii `n valoare de 5.500 de dolari SUA.
Compania la care este asociat are un cont, deschis `n 2003, care conform declara]iei de avere din iunie 2010 era doar de 47.100 de dolari SUA, pe c=nd `n declara]ia de avere din iunie 2011 contul deschis la o sucursal\ din Portland a Bank of America crescuse la 62.100 dolari SUA. Datoriile pe care le are la b\nci sunt, `ns\, de 98.680 de solari SUA, fa]\ de 134.917 dolari SUA, c=t era men]ionat `n declara]ia de avere din iunie 2010, debitul fiind la Wells Fargo Bank, deschis `n 2004 [i scadent la 2015. Pe de alt\ parte, la aceea[i banc\ el a deschis, `n 2009, un cont de 26.600 de dolari SUA.
Veniturile so]iei sale, `n calitate de pre[edinte al companiei Continental Textiles, au fost `n anul fiscal 2009 `n sum\ de 175.000 de lei, `n vreme ce indemniza]ia de deputat ob]inut\ pe parcursul unui an de c\tre Mircea Lubanovici a fost doar de 67.926 de lei. ~n 2010, indemniza]ia de deputat a fost de 63.641 lei pentru Mircea Lubanivici, iar veniturile so]iei au sc\zut `n 2010 cu mai pu]in de dou\ mii de lei fa]\ de anul 2009. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …

No comments

  1. Cum crede cineva ca poate un om sa faca doua munci in conditii de eficienta ? . Adica esti parlamentar si mai zici ca esti si cadru universitar sau medic ( cel de la Iasi , care apare mereu pe la televizor ) . Sa fim seriosi ,este o bataie de joc in eoata regula . La averi , ce sa mai zicem . Nu sta una in picioare daca este sa fie verificate cu atentie . In concluzie , clasa politica trebuie sa-si schimbe naravurile si parchetul sa-si faca treaba .