Friday , March 29 2024

Zilele oraşului Vicovu de Sus- Festivalul de folclor “Vicov cântecele tale”

afis final vicov(1) [800x600]


In perioada 14-15 august în oraşul Vicovu de Sus are loc cea de-a şasea ediţie a Zilelor Vicovului -„Vicov,cântecele tale”,sărbătoare intrată deja în tradiţia oraşului. Manifestările vor începe astăzi, 14 august, în centrul oraşului, cu deschiderea târgului olarilor şi meşterilor populari veniţi din diferite zone ale ţării, ocazie cu care vicovenii şi turistii veniţi în zonă vor putea să achiziţioneze diferite obiecte traditionale.
In ziua de 15 august, începând cu orele 14.30, va avea loc un program artistic pe scena amplasată în parcarea de lângă restaurantul „Vad precum şi nume sonore ale folclorului, din Suceava, România dar şi din Bucovina de Nord: Aurora şi Săndel Mihai, Oana Tomoioagă, Elena Grama, Viorica Macovei, Grigore Gherman, Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” şi invitaţii săi, soliştii vocali Sorin Filip, George Finiş, Rodica Andronic, Lucica Păltineanu, Nicolae Vieru şi soliştii instrumentişti Ionuţ Tanţa, Adrian Semeniuc, Dan Decebal Chitic, Constantin Pascal, Ansamblul „Vicoveanca”, Ansamblul „Flori vicovene”, Ansamblul „Florile Bucovinei”din Rădăuţi.
„Vicovul este în ansamblul său un adevarat atelier de creaţie, un depozitar al artei populare tradiţionale, de o valoare estetică majoră .Prin aceasta manifestare,organizata cu sprijinul unor sponsori din localitatea noastra ,oameni iubitori de folclor si traditii,am vrut sa promovam la nivelul orasului Vicovu de Sus,traditia si arta de la ea de acasa,dar in acelasi timp sa fie si o intrunire de suflet pentru toti fiii localitatii noastre” a declarat primarul oraşului, Gheorghe Schipor, care a transmis o invitaţie generală la Zilele oraşului Vicovului de Sus, 2014 şi Festivalul de folclor „Vicov cântecele tale”.(N.R.)

Vezi si

100 de pisici din rase deosebite vor participa în acest weekend, în Iulius Mall Suceava, la turneul jubiliar a WCF International Cat Show

Ce faci weekend-ul acesta? Dacă ești în Suceava, consideră-te unul dintre norocoșii care au ocazia …