TABLETA LUI SIMIRAD – O lume desavîrsita…

Des\vîr[irea cerut\ în rug\mintea arhiereilor se refer\ doar la om. Omul trebuie s\ se lepede de Satan\ [i s\ devin\ des\vîr[it. Atunci chiar va crede în Tat\l Nostru. Nu va rosti zilnic o rug\minte prin care îl minte [i pe Dumnezeu.

Duminic\ era o diminea]\ splendid\, neobi[nuit\ întîmplare la un sfîr[it de noiembrie. Clopotele Sfintei Mitropolii sunau în\bu[it, iar Ia[ul era sc\ldat într-o lumin\ aurie. Aveam impresia c\ privesc un splendid tablou de Dan Hatmanu. Existen]a omului era doar logic dedus\, dar ochiul nu o percepea. O lini[te, din p\cate atît de rar întîlnit\, aproape des\vîr[it\, îmi cuprinsese întreaga fiin]\ [i chiar admiteam c\ omul este a[a cum este dat de Dumnezeu.
Întreaga via]\ am încercat s\ discern rostul omului pe p\mînt [i, f\r\ a ajunge la un adev\rat r\spuns, necriticabil, mi-am creat o ni[\ în care s\ pot exista. Lumea a evoluat spectaculos, dar este greu de acceptat c\ a înaintat consistent spre des\vîr[ire.
Îmi amintesc de o fascinant\ rug\minte adresat\ lui Dumnezeu. O rug\minte pe care o poate face doar un arhiereu de grad înalt. Citez din memorie: „Doamne Dumnezeule, cat\ spre lumea aceasta, pe care ai f\cut-o cu dreapta Ta [i des\vîr[e[te-o pre dînsa.” Superb\, adînc\, fascinant\ rug\minte.
Lumea aceasta nu este des\vîr[it\, dar încearc\ s\-[i ating\ acest ideal superb. Fie drumul în spa]iu [i în timp cît de lung, cît de anevoios, cît de pres\rat cu obstacole, aparent insurmontabile, n\zuin]a noastr\ trebuie s\ fie „des\vîr[irea”.
În scurta istorie a omului, con]inutul idealului „des\vîr[ire” a evoluat [i, pe m\sura trecerii timpului, sîntem tot mai exigen]i. Poate c\ uneori avem impresia c\ aceast\ ]int\ chiar se îndep\rteaz\ de noi. Este extrem de dificil s\ ne apropiem de suprema dorin]\ – des\vîr[irea – cu întreaga turm\ omeneasc\.
Privind cum stau lucrurile pe p\mînt, avem impresia, eu cred c\ pu]in fals\, c\ ne îndep\rt\m de acea lume pe care Îl implor\m pe Dumnezeu s\ o fac\. Adeseori blestem\m lumea în care tr\im, pierdem capacitatea de a ierta. Cuvintele pe care le rostim zilnic în rug\ciunea noastr\ sun\ gol, f\r\ nici un con]inut sufletesc. „Precum [i noi iert\m gre[i]ilor no[tri” devine o propozi]ie formal\. Cu alte cuvinte, se minte de înghea]\ apele într-o rug\minte adresat\ lui Dumnezeu.
Fariseismul n-are limite [i apogeul derapajului sufletului omenesc nu-i previzibil nici în timp, nici în spa]iu. Sfînta Biseric\ încearc\ s\ diminueze pornirile cele p\c\toase ale omului. Dup\ cum arat\ lumea, s-ar putea crede c\ eforturile f\cute de slujitorii lui Dumnezeu trebuie sus]inute de toat\ suflarea de pe p\mînt.
La noi, în Rom=nia, Sfînta Biseric\ chiar este sus]inut\ de toat\ lumea cre[tin\. Numai c\ exist\ o tendin]\ fariseic\ de a ajuta Sfînta Biseric\ cu scopuri care sînt departe de lumea cre[tin\. Cu atît mai grav cu cît ajutorul este generos dat, uneori, din banul public.
Am convingerea c\, chiar cu derapajele omenirii de la drumul spre o lume „des\vîr[it\”, acest ideal Dumnezeiesc va constitui un scop al existen]ei noastre pe p\mînt. Cînd via]a individului se apropie de final, are loc adesea un proces mental care conduce invariabil la regretul c\ cel muribund n-a f\cut suficient spre a atinge des\vîr[irea.
Nu [tiu exact dac\ este adev\r sau fabula]ie, dar se spune c\ Alexandru cel Mare a ordonat s\ fie pus în sicriu, dar mîna dreapt\ s\-i fie l\sat\ în afar\.
– De ce? au întrebat contemporanii s\i mira]i.
– Ca s\ se vad\ c\ n-am luat nimic cu mine pe lumea cealalt\.
De multe ori m-am întrebat cum ar fi via]a într-o lume des\vîr[it\ [i m-am încurcat r\u de tot.
M-am oprit din scris [i mi-am aruncat privirea spre geam. Pe o frunz\ de orhidee o buburuz\ urca cu sîrg.
– Este înc\ activ\ în prag de iarn\? m-am întrebat mirat.
Ce fiin]\ frumoas\, blînd\ [i nevinovat\!
Deodat\ sar ca fript [i m\ contrazic. Buburuza asta dulce m\nînc\ p\duchii de plante. Ace[ti p\duchi, [i ei cu o existen]\ autorizat\ de Dumnezeu, elimin\ un suc dulce mîncat de furnici. Furnicile îi p\zesc de buburuze cum p\zim noi oile de lup. Cînd le este foame, gîdil\ un p\duche [i acesta le serve[te cu o por]ie proasp\t\.
Dumnezeule, ajut\-m\! Ce se va întîmpla cînd lumea va fi des\vîr[it\? Vor muri buburuzele, lupii, leii, tigrii, oamenii chiar?
M\ opresc s\ despic firul în patru. Fac apel la cuno[tin]ele mele generale. Îmi amintesc c\ în Rai era un [arpe. Un zîz\nist care ne-a cam f\cut mult r\u. Raiul era o lume des\vîr[it\, dar exista Binele [i R\ul. Binele triumfase [i R\ul era într-un soi de hibernare ve[nic\.
{i totu[i, cum va ar\ta o lume „des\vîr[it\”? Aud din nou clopotele Sfintei Mitropolii. Acestea îmi aduc parc\ un r\spuns care m\ mul]ume[te. Lumea este des\vîr[it\ a[a cum a f\cut-o Dumnezeu, cu buburuze, furnici [i oameni. Des\vîr[irea cerut\ în rug\mintea arhiereilor se refer\ doar la om. Omul trebuie s\ se lepede de Satan\ [i s\ devin\ des\vîr[it. Atunci chiar va crede în Tat\l Nostru. Nu va rosti zilnic o rug\minte prin care îl minte [i pe Dumnezeu.
Nu m\ crede]i? Spune]i rug\ciunea [i medita]i la fiecare fraz\. A[a-i c\ sînte]i pu]in Farisei ?

Constantin SIMIRAD