PUNCTUL CRITIC – Himera valorii estetice

Istoriile unor epoci delimitate, eventual tratatele colective au sor]i de izb`nd\, dar o sintez\ de autor care s\ acopere pertinent o întreag\ literatur\, s\-i traseze articula]iile, s\-i impun\ ierarhia valoric\ [i care s\ nu arunce la co[ un întreg fundal de pe care se ridic\ piscurile nu mai e posibil\ azi.

Citind [i recenz`nd cur`nd o nou\ istorie a literaturii române, din care a ap\rut doar prima parte, nu mi-am putut refuza c`teva medita]ii pe seama acestui proiect. Oare de ce îi b`ntuie el pe majoritatea exege]ilor no[tri cu [taif? În Occident, astfel de lucruri nu mai prind, oricum, nu garanteaz\ accesul autorului în mult visatul Olimp al criticii. La noi, dup\ C\linescu, a scrie o istorie a literaturii române, dac\ e posibil de la origini p`n\ în prezent, a r\mas ]elul suprem, utopia oric\rui critic reputat [i chiar a oric\rui biet publicist. E ca [i cum fiecare istoric ar visa s\ dea o sintez\ a trecutului nostru de la întemeierea provinciei daco-romane p`n\ la c\derea lui Ceau[escu. Dup\ ce critici precum Dumitru Micu, Ion Rotaru, Marian Popa, Alex {tef\nescu, Nicolae Manolescu au publicat în ultimii ani istorii ale literaturii care au st`rnit interminabile discu]ii, genul pare a fi intrat, paradoxal, într-o eclips\ din care nu cred c\ va mai ie[i. Eu unul cred ([i am [i scris, acum un an [i ceva) c\ tentativa e[uat\ a lui Manolescu marcheaz\ declinul unui gen care î[i p\strase, în cultura noastr\, o anacronic\ autoritate. Eu cred c\ e un semn c\ ne îndrept\m c\tre normalitate. Istoriile unor epoci delimitate, eventual tratatele colective au sor]i de izb`nd\, dar o sintez\ de autor care s\ acopere pertinent o întreag\ literatur\, s\-i traseze articula]iile, s\-i impun\ ierarhia valoric\ [i care s\ nu arunce la co[ un întreg fundal de pe care se ridic\ piscurile nu mai e posibil\ azi. Atunci c`nd va mai fi folosit, acest titlu va acoperi lucr\ri cu un asumat caracter didactic, de uz [colar, a[a cum, de altfel, s-a [i impus el prin secolul al XIX-lea.

Cum sus]in cele de mai sus? Am s\ aleg un caz special, de care s`nt, prin natura meseriei, mai apropiat. Fiecare perioad\ a literaturii române pretinde o specializare aparte, în special ceea ce numim literatur\ veche e un domeniu aproape diferit de studierea literaturii moderne, încep`nd cu secolul al XIX-lea. Cum s-ar mai putea scrie o istorie a literaturii vechi? E imposibil ca temerarul care s-ar încumeta sa mai viziteze începuturile literaturii noastre s\ mai ]inteasc\ exhaustivitatea. De altfel, a-i pretinde a[a ceva ar fi, ast\zi, prea mult: dup\ ce, la începutul, respectiv la jum\tatea veacului trecut cei doi c\rturari (urma]i, imediat, de al]ii, precum Sextil Pu[cariu, P.P. Panaitescu, {t. Ciobanu, Dan Simionescu [i, dup\ r\zboi, de I.C. Chi]imia, George Iva[cu, Al. Du]u, Dan Horia Mazilu, Elvira Sorohan, Eugen Negrici, Doina Curtic\peanu, C\t\lina Velculescu) au des]elenit terenul, e greu s\ mai calci pe un teritoriu neb\t\torit. Ceea ce mai ]ine de amprenta personal\ a cercet\torului este atitudinea, metoda, modul de raportare la un trecut care înc\ nu [i-a c`[tigat cu totul un statut similar cu al altor epoci ale literaturii noastre. De ce s\ nu o recunoa[tem, ceea ce numim, din iner]ie, cu o sintagm\ din ce în ce mai perimat\, „literatur\ veche” nu doar c\ st`rne[te cititorului obi[nuit o re]inere, dar reprezint\ [i o provocare la care pu]ini istorici ai literaturii r\spund. E un domeniu delicat, care pretinde cuno[tin]e stratificate [i care, acesta e adev\rul, nu prea mai intereseaz\ la noi dec`t în cercuri din ce în ce mai restr`nse. În plus, critica la zi este infinit mai facil\ dec`t aprofundarea lui Cantemir, s\ spunem, [i î]i ofer\ [i mult mai multe avantaje imediate, dintre care notorietatea nu o fi chiar cea din urm\. A[a st`nd lucrurile, nu pot dec`t s\ m\ bucur în timp ce m\ mir\ s\ v\d c\ în urma unor critici [i cercet\tori precum cei numi]i mai sus mai vin tineri cu [tiin]\ de carte [i cu interes pentru cultura noastr\ veche (cu riscul de a trece sub t\cere contribu]ii notabile, amintesc m\car dou\ nume: Gabriel Mih\ilescu [i Laura Z\v\leanu).

Dincolo de asta, apar [i probleme mai sensibile. Paul Zumthor a impus o teorie care la noi nu prea a prins: „tocmai viziunea despre lume a epocii este cea care impune caracteristicile literaturii medievale”. Prin urmare, devine obligatorie o profund\ cunoa[tere a contextului istoric, cultural al epocii care a generat textele analizate. De regul\, noi citim vechile texte prin prisma sensibilit\]ii noastre, a cunoa[terii noastre, a modului nostru de a ne raporta la o realitate pe care, sigur, medievalii o percepeau în mod diferit. Siluim cumva aceste texte [i le oblig\m s\ r\spund\ unor exigen]e care nu ]in de natura lor. Una dintre principalele prejudec\]i care pornesc din aceast\ denaturare prin lectur\ a unor texte vechi este a[a-numita valoare estetic\ a cut\rei opere. Critica noastr\ a r\mas cu acest fix: ea cere oric\rui text s\ treac\ examenul f\r\ criterii precise al evalu\rii estetice. Or, ce însemna valoare estetic\ pentru medievali? Mai mult dec`t at`t, ce însemna gratuitatea actului artistic? Întotdeauna literatura (de fapt, ceea ce obi[nuim noi s\ numim literatur\, pentru cei vechi termenul avea o cu totul alt\ rezonan]\) a fost cheza[a unor valori socotite superioare (de ordin religios, spiritual, na]ional, istoric, identitar etc.) Dac\ reiau unele ipoteze care au mai circulat timid, o fac pentru a atrage aten]ia c\ e nevoie de competen]e specifice atunci c`nd avem de a face cu texte vechi. O astfel de oper\ trebuie înscris\ în contextul cultural care a generat-o. Or, contextul acesta cultural depinde de cel istoric. De aceea, o lectur\ adecvat\ a textelor vechi este obligatoriu una profesionist\. Cu at`t mai mult o istorie a literaturii nu poate opera, atunci c`nd are de a face cu opere din epoci at`t de diferite, doar cu laxul criteriu „îmi place-nu-mi place”. Acesta este unul din p\catele grele ale amintitei Istorii critice a lui Nicolae Manolescu.

Bogdan CRE}U