Thursday , April 25 2024

COPIII SUNT INVITAȚI DUMINICĂ, LA IULIUS MALL SUCEAVA, SĂ SE DISTREZE ALĂTURI DE MOTANUL ÎNCĂLȚAT

Iulius Mall Suceava a pregătit un nou sfârșit de săptămână cu activități captivante pentru prichindei. Sâmbătă vor învăța să realizeze decorațiuni, iar duminică sunt invitați la un spectacol de teatru interactiv.

Sâmbătă, 13 octombrie 2018, năzdrăvanii au din nou prilejul de a învăța lucruri noi și de a-și lăsa frâu liber imaginației, la Iulius Mall Suceava. Și asta pentru că, de la orele 14.00 și 15.00în zona magazinelor pentru copii, se vor desfășura noi sesiuni ale atelierelor de creație susținute de specialiștii Creativ & Deco. În această săptămână vor afla cum pot realiza decorațiuni tematice din lemn, pe care le vor orna prin tehnici deosebite. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar înscrierile se pot face în ziua desfășurării atelierelor, la Centrul Info.Toate materialele necesare vor fi asigurate de Iulius Mall Suceava.

Dacă vreți ca prichindelul vostru să-l cunoască pe motanul cu cizmulițe roșii, duminică, la Iulius Mall, personajul curajos va face spectacol. De laora 16.00, în zona food court, cei mici sunt invitați la teatru interactiv, unde vor afla „Povestea Motanului Încălțat”. Evenimentul este prezentat de Teatru la Cinema București și se adresează micuților cu vârsta între 3 și 7 ani. Alături de Prințesa Rozalia, fiul de morar, rege șicăpcăun, dar și de istețul motan, spectatorii vor afla povestea atât de îndrăgită, spusă într-o modalitate antrenantă și jucăușă. Copiii vor fi implicați în spectacol și vor avea parte de multă distracție.

De vineri până duminică inclusiv, în perioada 12 – 14 octombrie, parterul Iulius Mall va găzdui o nouă ediție a Târgului Handmade. Vizitatorii vor putea alege bijuterii, accesorii și decorațiuni lucrate manual, care să ofere un plus de personalitate ținutelor de sezon sau locuinței lor. Podoabe felurite din pietre prețioase și semiprețioase, piele, fimo sau în stil steampunk, papioane, articole vestimentare, genți, pălării, eșarfe, tablouri, cutii de bijuterii, ornamente și chiar cosmetice naturale vor fi prezentate de artizanii locali.

Vezi si

Expoziție cu lucrările participanților la concursul de caligrafie “Istoria scrisă frumos. Să scriem caligrafic despre personalități ale Bucovinei”

În perioada 18 aprilie-23 mai 2024, Muzeul Național al Bucovinei organizează o expoziție cu lucrările …