Thursday , April 25 2024

Chiar nu avem cu cine?

C`nd modelele de urmat se g\sesc greu, iar oamenii nu se respect\ pe ei `n[i[i, dar\mite unii pe al]ii, imaginea ]\rii devine difuz\.

Mai devreme sau mai t`rziu, o discu]ie la nivel na]ional pe subiectul “cine ne conduce” va trebui s\ `nceap\. Nu exist\ alt\ solu]ie, dup\ cum nu ne putem fofila, pentru c\ `n joc este viitorul celor care vor veni dup\ noi. S`nt mai bine de 21 de ani de c`nd România `[i caut\ modelul sau direc]ia de urmat. ~n lipsa modelului, direc]ia s-a stabilit spre vest, de[i nu aceasta este solu]ia cea mai corect\.

Pe l`ng\ acel conduc\tor capabil s\-[i mobilizeze cet\]enii sau m\car s\ le men]in\ aten]ia treaz\ va fi nevoie [i de o echip\ `n stare s\ ]in\ “aprinse” ideile-obiectiv la care s\ aspire majoritatea. Sf`r[itul lui 2004 a fost un moment de acest fel, dar efectul a `nceput s\ se deterioreze dup\ doar c`teva luni, iar ocazia s-a pierdut. Admiterea `n UE, doi ani mai t`rziu, a fost un impuls binevenit, dar senza]ia care persist\ [i azi este c\ imboldul istoric a avut mai degrab\ efect de str\pungere dec`t de `mpingere. Altfel, n-am a[tepta acum acceptul pentru zona Schengen [i nici nu ne-ar repro[a din c`nd `n c`nd cei de la Bruxelles c\ pierdem fondurile europene r\mase necheltuite sau nealocate.

Unde s`ntem ast\zi? Guvernul spune c\ la ie[irea din criz\. Opozi]ia – pe fundul pr\pastiei. Liderii sindicali zic c\ am fi `n pragul grevei generale. Din ce `n ce mai pu]ini angaja]i subscriu la proteste [i din ce `n ce mai mul]i prefer\ s\ plece la lucru afar\. C`]iva aspiran]i la v`rful puterii au `ncercat `ntr-o vreme s\-i aduc\ `napoi, momindu-i cu bani, [i s-au f\cut de r`s. Partidele lor i-au `nl\turat, dar cei care le-au luat locul nu s`nt mai breji. }i-e [i team\ s\ mergi la alegeri, dac\ iese mai prost ca acum?

Tocmai aceast\ lips\ de `ncredere este principalul obstacol pe care ipoteticul lider `l va avea de `nfruntat. Oricum, totul `i va fi `mpotriv\, de la absen]a cronic\ a unei piste moderne la aeroport [i omniprezen]a gropilor `n asfaltul proasp\t ie[it din iarn\ [i p`n\ la salariile mici [i fiscalitatea ridicat\. P`n\ [i cele mai mici nemul]umiri cauzate de edilii locali se vor sparge `n capul lui.

Faptul c\, cel pu]in acum, nu se `ntrez\re[te nici o idee de anvergur\ na]ional\, dec`t dorin]a de a ie[i odat\ din criz\, face cu at`t mai dificil\ identificarea acelui lider a[teptat de to]i. Un principe german sau un Mugur Is\rescu fac parte din istorie. C`t prive[te tinerele speran]e, tocmai am v\zut chiar `n principalul partid de guvern\m`nt cum aripa t`n\r\ o ia peste bot de la b\tr`nii vajnici ap\r\tori ai unor cutume ce dep\[esc uneori limita penal\.

A[adar, aproape nimic `ncurajator pentru o misiune at`t grea. {i totu[i, se ofer\ cineva? (Radu ME{NI}|)

Vezi si

Expoziție cu lucrările participanților la concursul de caligrafie “Istoria scrisă frumos. Să scriem caligrafic despre personalități ale Bucovinei”

În perioada 18 aprilie-23 mai 2024, Muzeul Național al Bucovinei organizează o expoziție cu lucrările …