Basarabia, acum – O cacealma deloc estetica

Cînd publicul e convocat administrativ [i ]intuit în sal\ de teama s\ nu se strice cu [eful, m\ tem c\ toate mizele de resuscitare a interesului pentru cartea autohton\ (ca [i pentru lectur\ în genere) nu sînt decît o cacealma, deloc estetic\, autori dumneavoastr\…

Credeam c\ nesim]irea poate fi numai de tip administrativ. I-am întîlnit expresiile în atîtea rînduri, încît am ajuns s-o tratez ca pe o fatalitate: resemnat [i cuminte. Nu po]i profera împotriva ploii, de exemplu, de[i te sim]i tentat cîteodat\. Sau s\ faci ca \la (nu-i mai dau numele) care a ordonat ca marea s\ fie b\tut\ cu vergile. E la fel de ridicol s\ schi]ezi m\car o replic\ infatuatului de la ghi[eu sau cine mai [tie de unde, darmite s\ te apuci de-o cruciad\ ori, colea, de-un r\zboi mai ac\t\rii, cu note prin instan]e, cu ceva tribunale, dup\ tipic. Ridicol, pentru c\ – istoria dixit – nu cî[tigi decît nervi [i regrete. În plus, faci astfel public\ o penibil\ inadecvare la realitate.
Dar cazurile de donquijotism în aceast\ materie sînt, totu[i, rarisime, har celor dou\ decenii de pretins\ democra]ie, care ne-au în]elep]it m\car într-o privin]\. S\ vedem ce reac]ie va avea contribuabilul la o nesim]ire, cum s\ spun?, mai elevat\, mai cu [taif, mai cu preten]ie metafizic\, vezi mata. Genul \sta pare c\ abia se înfirip\: personal, nu l-am întînît decît o singur\ dat\, deun\zi, stupefiat s\ descop\r c\ se poate, ca s\ vezi, [i pe la case din astea, cu mo] estetic. Sînt semne îns\ c\ fenomenul va lua amploare.
E înc\ o întrebare dac\ mersul scriitorului la cititor e o treab\ întotdeauna pl\cut\ percep]iei celui din urm\ [i benefic\ pe termen lung. Confruntarea cu publicul, cu orice public, presupune o anume ]inut\ scenic\, un fel de charism\, condi]ie de la care nu excepteaz\, din p\cate pentru el, nici scriitorul nostru. Po]i fi un foarte bun poet, un prozator de prim\ mîn\, un dramaturg de r\sunet (bovarizez, evident, pentru c\ speciile astea m\ îndoiesc c\ le putem ilustra somatic), dar s\ ai o prezen]\ absolut lamentabil\. Între carte [i autor – am mai spus-o – st\ uneori cîte un abis de netrecut. X, de pild\, (evoc un caz real) e un nuvelist pursînge, sim]i asta [i f\r\ a fi, [tiu eu, critic sau un familiar al domeniului. Dar nu mi-l închipui vorbindu-le unor oameni aduna]i în sala de conferin]e a prim\riei (asta deoarece c\minul cultural s-a pref\cut de mult în local sau depozit, cînd nu e – ca în majoritatea satelor – o ruin\). Nu mi-l imaginez, fiindc\ [tiu ce impresie produce un chip umflat de b\utur\. {i mai [tiu c\ eu, unul, dac\ s-ar nimeri s\ m\ aflu printre ascult\tori, a[ face implozie auzindu-l cum poce[te cuvintele, cum siluie[te topica, cum batjocore[te pronun]ia. N-o s\ în]eleg niciodat\ cum pot coabita într-o singur\ minte harul cu neglijen]a, ce cas\ face rafinamentul (dovad\ paginile scrise!) cu abrutizarea (de care po]i lua cuno[tin]\ dînd, apostolic, cu pasul pe la bufetul Uniunii!).
Asta pe de o parte. Pe de alta: cînd spunem, actualmente, „cititor”, ce avem în vedere? Chiar oameni care citesc, adic\ deschid ca pe timpuri o carte [i n-o las\ din mîini decît atunci cînd îi ispr\vesc paginile? Ce sondaj [i prospec]iune ne îndrituiesc s\ credem c\ himera asta s-a reîncarcat, încît s-o putem trata arghezian: pip\ind-o [i urlînd cum c\ ar fi?! E, vreau s\ zic, o mare doz\ de naivitate din partea USM (dar nu [i a companiei de telefonie mobil\ care a dat cu banul pentru proiect, adjudecîndu-[i astfel înc\ o pist\ publicitar\) s\ admit\ c\ la sate, în or\[elele de provincie, prin [coli [i chiar universit\]i exist\ lume sincer interesat\ s\ ne cunoasc\ scriitorii. Dovede[ti interesul acesta (mai mult clinic sau pervers, totu[i) doar atunci cînd ai citit o carte, dou\ [i parc\ ai confrunta ce se mai p\streaz\ în reminiscen]\ cu realitatea. Ar mai fi un calcul, tot atît de „strategic”: mergi la om, îi spui o poezie, scontînd s\-l inci]i la lectur\. Sper s\ mai prindem efectele…
Dar Dumnezeu cu ele, cu efectele scontate, cu obiectivele de atins [.a.m.d. În definitiv, nu este chiar atît de r\u, dac\ ni[te poe]i se duc pe socoteala unui monopolist, de pild\ la Briceni, [i acolo o fac pe grozavii. Cît vreme publicul nu-i huiduie[te, se cheam\ priz\ ori cam a[a ceva. Dar cînd publicul în cauz\ e convocat administrativ [i ]intuit în sal\ de teama s\ nu se strice cu [eful, m\ tem c\ toate mizele de resuscitare a interesului pentru cartea autohton\ (ca [i pentru lectur\ în genere) nu sînt decît o cacealma, deloc estetic\, autori dumneavoastr\… (Ghenadie NICU)