Drama muzicală „A Star Is Born”, cu Lady Gaga și Bradley Cooper, şi pelicula regizorului mexican Alfonso Cuarón „Roma” sunt cotate cu cele...

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi va prelua conducerea PNL Bucureşti, urmând ca pentru preşedinţia organizaţiilor de sectoare să fie organizate alegeri, au declarat, luni, surse din PNL, potrivit mediafax.ro. Luni ar urma să fie anunţată şi Adriana Săftoiu ca prim-vicepreşedinte coordonator, iar în perioada următoare conducerea filialei să fie completată...

Mircea Govor, preşedintele PSD şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, a fost reţinut pentru 24 de ore, miercuri noapte, de procurorii DNA. Mircea Govor este acuzat de “folosire a influenței sau autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul...

Presedintele Consiliului National al Audiovizualului, Laura Georgescu, si-a delegat joi dreptul de semnatura lui Rasvan Popescu, vicepresedintele CNA. “Personal, am luat in calcul si o demisie, chiar daca am constiinta faptului ca nu am facut nimic ilegal, insa aceasta decizie va veni atunci cand institutiile abilitate vor demonstra ca am incalcat voit, premeditat...

Vicepresedintele ANAF Romeo-Florin Nicolae, pus sub control judiciar de procurorii DNA Ploiesti in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta, are interdictia de a parasi tara, de a detine, folosi si purta arme, dar si interdictia de a desfasura activitati in calitate de functionar ANAF, pe perioada masurii preventive. Procurorii anticoruptie au dispus, miercuri...

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a afirmat, joi, în cadrul unui interviu acordat pentru Associated Press, că sunt necesare “reforme profunde” în PSD, pledând pentru convocarea cât mai rapidă a unui Congres în vederea alegerii unui nou președinte la conducerea partidului. “Suntem într-o situaţie de criză… cu liderul...

romfour romfourromfour romfourromfourromfourromfour