Thursday , March 28 2024

Tag Archives: vaccin

Rafila anunță că vaccinul COVID adaptat noilor tulpini ajunge în România până la sfârșitul lui noiembrie. Şi eu o să mă vaccinez cu doza a patra

Vaccinul adaptat noilor tulpini COVID-19 va ajunge în România până la sfârşitul lunii noiembrie, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat de Agerpres. „Ajunge târziu în România pentru că eu am o responsabilitate faţă de banii publici. Pentru că a fost un proces lung de negociere, de reducere a …

Mai mult »

Agenția Europeană pentru Medicamente recomandă adăugarea unui nou efect secundar pentru vaccinurile Covid de la Pfizer și Moderna

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), autoritatea de reglementare a Uniunii Europene în domeniul farmaceutic, a recomandat vineri adăugarea sângerărilor puternice în timpul menstruației pe lista efectelor secundare ale vaccinurilor ARNm împotriva COVID-19, relatează Reuters. Măsura vizează cele două vaccinuri anti-Covid create de Moderna și Pfizer în parteneriat cu BioNTech. EMA …

Mai mult »

Moderna şi Merck vor să dezvolte împreună un vaccin cu ARN mesager împotriva cancerului

Companiile farmaceutice americane Moderna şi Merck au anunţat miercuri că au încheiat un acord pentru a dezvolta şi a comercializa împreună un vaccin cu ARN mesager, aflat în prezent în etapa de testare şi administrat alături de un medicament oncologic, pentru pacienţii cu riscuri sporite de cancer de piele, informează …

Mai mult »

EMA a autorizat vaccinul anti-Covid Pfizer, adaptat pentru subvariantele BA.4 și BA.5 Omicron

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană a recomandat luni autorizarea versiunii actualizate a vaccinului Pfizer / BioNTech care vizează subvariantele BA.4 și BA.5 ale Omicron ca doză de rapel, relatează Reuters. Așa-numitul vaccin bivalent vizează atât subvariantele, cât și tulpina originală a virusului, care a apărut inițial în …

Mai mult »

Pfizer a cerut autorizarea în SUA a vaccinului împotriva variantei Omicron a coronavirusului

Pfizer și BioNTech au anunțat astăzi că au finalizat depunerea la Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite (FDA) a unei cereri de autorizare de utilizare în regim de urgență a unei doze de rapel a vaccinului adaptat cariantei Omicron a coronavirusului. Cererea respectă îndrumările FDA de a include …

Mai mult »

Cercetătorii italieni au creat un vaccin anti-cancer „foarte eficient”

Un grup de cercetători din Italia a descoperit un vaccin anti-cancer capabil să declanşeze răspunsuri ale sistemului imunitar la tumori şi care poate creşte eficacitatea medicamentelor utilizate în imunoterapie, informează joi agnția ANSA, citată de Agerpres. Descoperirea a fost realizată de cercetătorii în domeniul mecanismelor imuno-regulatoare de la Armenise-Harvard din …

Mai mult »

Rafila: Se pare că începând cu luna octombrie vom fi în posesia vaccinului anti-COVID adaptat la noile variante

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că este foarte posibil ca în luna octombrie România să intre în posesia vaccinului anti-COVID-19 adaptat tulpinilor care circulă în prezent. “Doza patru de vaccin, sper să avem succes cu o nouă campanie de vaccinare începând cu luna octombrie, când se pare că …

Mai mult »

Oficial: Novak Djokovic nu va putea juca la US Open

După ce a ratat turneul de la Australian Open, Novak Djokovic nu va putea evolua nici la US Open 2022 pentru că nu este vaccinat. Organizatorii de la US Open au anunțat că federația americană nu prevede obligativitatea vaccinării, dar că respectă prevederile autorităților din SUA și că nu vor …

Mai mult »

Doza booster crește protecția față de decesul COVID cu 95% la persoanele peste 50 de ani

Dozele booster ale vaccinurilor anti-COVID-19 sporesc protecţia împotriva riscului de deces cauzat de varianta Omicron până la 95% pentru persoanele cu vârste de peste 50 de ani, a anunţat joi Agenţia pentru Siguranţă Sanitară din Marea Britanie (UKHSA), citată de Reuters, preluat de Agerpres. Potrivit reprezentanţilor UKHSA, la aproximativ şase …

Mai mult »

Djokovic, amenințat de premierul Australiei că îl trimite acasă dacă nu prezintă dovezi pentru scutirea medicală de la Australian Open

Premierul australian Scott Morrison a ameninţat miercuri că îi va cere lui Novak Djokovic să prezinte dovada că „derogarea medicală” pe care a primit-o pentru a participa la Openul Australiei este justificată, în caz contrar tenismanul sârb va fi trimis acasă „cu primul avion”, informează AFP, citată de Agerpres. „Aşteptăm …

Mai mult »