Thursday , March 28 2024

Tag Archives: program

Programul de curăţenie în Suceava a fost decalat cu o săptămână

Programul „Toţi pentru curăţenia oraşului” a demarat cu zona stradală şi urma a se încheia cu zona şcolilor şi a bisericilor, însă primarul Ion Lungu a precizat că din cauza condiţiilor meteo au fost decalate unele lucrări. Totuşi, în zona unităţilor de cult din oraş va fi făcută curăţenie în …

Mai mult »

Greva generala in Sanatate: Vor fi proteste la ministere si la sediul PSD

Liderii sindicali din Sanatate au decis, luni, sa declanseze greva generala pentru a-si arata nemultumirea fata de efectele Legii Salarizarii, coroborate cu esuarea negocierilor pe regulamentul de sporuri. Protestul va incepe cu 4 zile de pichetari si va culmina cu un miting la care vor participa cateva zeci de mii …

Mai mult »

Casa Regală: Programul funeraliilor Regelui Mihai a fost schimbat

Casa Regală a României a anunțat, sâmbătă dimineață, o modificare importantă în progarmul funeraliilor fostului monarh. Sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat, apoi, de la Bucureşti la Curtea de Argeş cu Trenul Regal. Inițial, sicriu ar fi urmat să fie transportat pe cale rutieră. Astfel, …

Mai mult »

Programul complet al funeraliilor Regelui Mihai. Când va avea loc slujba de înmormântare

Reprezentanţii mai multor ministere au convenit cu Casa Regală detaliile implicării lor în funeraliile Regelui Mihai, surse guvernamentale indicând că funeraliile vor avea loc pe 16 decembrie, iar cele trei zile de doliu naţional în intervalul 14-16 decembrie. Regele Mihai va fi adus în ţară miercuri, 13 decembrie. Avionul militar …

Mai mult »

Incepe Liga 1: Programul complet al primei etape

Sezonul 2017/2018 al Ligii 1 incepe oficial vineri seara, Craiova si Poli Iasi urmand a evolua in primul meci al campionatului. Iata programul complet al primei etape din noul sezon: Vineri, 14 iulie 21:00 CS U Craiova – Poli Iasi Sambata, 15 iulie 18:30 Concordia Chiajna – Poli Timisoara 21:00 …

Mai mult »

PSD modifică programul de guvernare. Reducerea TVA se amână pana in 2019

Odată cu numirea noului Guvern, PSD a modificat şi programul de guvernare. Economica.nett prezintă cele mai importante modificări: – legea pensiilor va fi gata pana la 1 octombrie 2017 -‎ de la 1 ianuarie 2018 numarul taxelor, tarifelor si comisioanelor nu va fi mai mare de 50 – ‎reducerea TVA …

Mai mult »

Programul Rabla 2017: Valoarea tichetelor va fi de 8.000 de lei

Programul Rabla continuă şi anul acesta, anunţă ministrul Mediului, Daniel Constantin, la Interviurile Europa FM. Programul Rabla continuă şi în anul 2017. Vestea bună este că valoarea tichetului se măreşte, de la 6.500 de lei se va ajunge la 8.000 de lei. O parte însemnată suma alocată va fi destinată …

Mai mult »

Programul ultimei etape a Ligii 1: Clasamentul cu o etapa inainte de final

Liga Profesionista de Fotbal a facut public marti dupa-amiaza programul etapei a 26-a a Ligii 1, ultima a sezonului regulat. Ca si-n sezonul trecut, meciurile cu miza au fost programate in aceeasi zi si ora, pentru a evita eventualele aranjamente. Dar iata cum arata programul ultimei etape a Ligii 1: …

Mai mult »

Klaus Iohannis: Domnule Dragnea, vă rog eu frumos, învăţaţi-i şi pe miniştri programul de guvernare

Preşedintele Klaus Iohannis a fost ironic la adresa lui Liviu Dragnea, către sfârşitul discursului său. Şeful statului i-a transmis preşedintelui PSD că a aflat de la televizor că el este singurul care ştie din scoarţă în scoarţă programul de guvernare al PSD şi l-a rugat frumos, să îi înveţe şi …

Mai mult »