Friday , March 29 2024

Tag Archives: primar

Primarul din Sucevița, condamnat la un an de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins la volan cu 2,29 g/l alcool pur în sânge

Judecătorii Curții de Apel Suceava au admis, joi, 23 noiembrie, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi și l-au condamnat, definitiv, pe primarul comunei Sucevița, Pînzar Dorin Ioan, la un an de închisoare pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Pînzar nu va sta în închisoare însă, judecătorii …

Mai mult »

Soția primarului comunei Dărmănești a încetat din viață la doar 53 de ani

Durere mare în familia primarului comunei Dărmănești, Dan Chidoveț, după ce soția acestuia a părăsit cele lumești, marți, 3 octombrie. Întreaga comunitate s-a întristat la aflarea veștii și sute de oameni au transmis gânduri duioase, de alinare și susținere, în aceste cumplite clipe. La doar 53 de ani, Violeta Chidoveț …

Mai mult »

Sala de sport de la Școala 10 a fost ridicată într-un timp record

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat că sala de sport de la Școala Gimnazială Nr.10, din cartierul Burdujeni a fost ridicată, acum lucrându-se la fațada clădirii și la instalațiile interioare. ”A făcut acest lucru intr-un timp record, de numai 5 luni de zile, firma Simion Construct din Botoșani, care …

Mai mult »

Primarul Lungu vrea să participe la 15 festivități de deschidere a anului școlar

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că va încerca să fie prezent – în măsura în care timpul îi va permite – la festivitățile de deschidere a noului an școlar de la 15 unități de învățământ în semn de respect pentru cadrele didactice și copiii care învață acolo. Pe de …

Mai mult »

Undă verde pentru un alt proiect privind iluminatul public din Suceava

Primăria municipiului Suceava va înlocui, cel mai probabil din acest an, 276 de corpuri de iluminat cu lămpi tip led de pe 20 de străzi din oraș cu bani de la Administrația Fondului de Mediu. Un anunț în acest sens a fost făcut de primarul Ion Lungu în conferința de …

Mai mult »

Lungu confirmă: familiile evacuate din blocul de pe strada Rarău vor reveni în locuințe peste doi ani

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a confirmat aprecierea din zilele trecute din cotidianul Obiectiv de Suceava când am arătat că sunt șanse simbolice ca să fie la finalul anului viitor șanse să revină în locuințe oamenii din scara E a blocului din Burdujeni unde, în decembrie, s-a produs o puternică …

Mai mult »

Primarul Lungu: La Suceava ar putea funcționa unul din cele 17 centre regionale pentru aplicarea sistemului de garanție -returnare a ambalajelor 

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a avut la începutul săptămânii o serie de întâlniri la București, la mai multe instituții guvernamentale: Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene, precum și la Compania Națională de Investiții, unde a discutat probleme curente ale municipalității. De asemenea, primarul sucevean a …

Mai mult »

Primarul din Caracal, al cărui fiu deține stația GPL din Crevedia, se retrage din PSD

Ion Doldurea, primarul PSD din Caracal, se retrage din Partidul Social Democrat și, implict, din funcțiile pe care le deține. Vă reamintim că firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia, soldată cu zeci de răniţi, se numeşte Flagas SRL şi îi aparţine fiului primarului PSD din Caracal. …

Mai mult »