Tuesday , April 16 2024

Tag Archives: farsa

Fiul lui Dmitri Peskov refuză să meargă la război. „Voi rezolva asta la un alt nivel”

Dmitri Nizovtsev, gazda canalului de YouTube „Popular Politics”, a făcut o serie de farse, contactând mai mulți tineri din elita politică a Rusiei referitor la subiectul înrolării în armată. El l-a sunat în direct pe Nikolai Peskov, fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pretinzând că este recrutor militar …

Mai mult »

Telenovelă cu o grenadă, fără focos, adusă pe masa primarului de Fălticeni

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a avut parte de o situație – surpriză la sfârșitul săptămânii trecute. În orice caz, este vorba de o situație mai puțin obișnuită petrecută nici mai mult, nici mai puțin decât în timpul serviciului: o grenadă în birou. Pusă de niște cetățeni. De fapt, după …

Mai mult »

Farsa pusă la cale de Poliția Română. Au oprit-o pe Simona Halep în trafic și au amendat-o pentru „depășirea vitezei legale la rever”

Moment inedit pus la cale de Poliția Română, care a oprit în trafic mașina în care Simona Halep a plecat de la aeroport. „Avem o rugăminte. Pentru domnișoara din spate. Felicitări în primul rând. Anul acesta am decis sa te sancționam pentru că ai depășit viteza legala la Paris. La …

Mai mult »

"Luarea de ostatici" din Belgia, o farsă stupidă a unui adolescent

“Luarea de ostatici” care a antrenat o mobilizare de mare amploare a poliţiei luni, la Ghent, în nord-vestul Belgiei, s-a dovedit până la urmă a fi doar o glumă proastă, a anunţat, după o zi zbuciumată, parchetul din acest oraş flamand, citat de Mediafax. Un adolescent în vârstă de 18 …

Mai mult »

Presedintele Ucrainei: Referendumul din est este o farsa propagandistica, fara efect juridic

Referendumul organizat duminică de separatiştii proruşi în estul Ucrainei reprezintă “o farsă propagandistică, fără efecte juridice”, a declarat, luni, preşedintele interimar ucrainean, Oleksandr Turcinov. “Farsa pe care teroriştii o numesc referendum nu este altceva decât o acoperire propagandistică pentru crimele, răpirile, violenţele şi alte infracţiuni grave”, a declarat preşedintele interimar …

Mai mult »

Farsa socanta pe scena Premiilor BAFTA. Autor: Sacha Baron Cohen (VIDEO)

Farsă de-a dreptul şocantă la ceremonia decernării premiilor BAFTA. Actorul Sacha Baron Cohen, cunoscut pentru apariţiile sale controversate, a “aruncat” de pe scenă o bătrână de peste 80 de ani, aflată într-un scaun cu rotile. Din fericire pentru publicul înmărmurit de spaimă, nu a fost decât o păcăleaă plănuită de …

Mai mult »

Naşterea fiului Shakirei, o FARSĂ de Ziua Inocenţilor făcută de Pique

Vestea că Shakira a născut deja a fost o farsă de Ziua Inocenţilor, sărbătorită în Spania pe 27 decembrie. Anunţul că Shakira a născut un băieţel făcut de fotbalistul Barcelonei Gerard Pique pe Twitter, şi preluat de mass-media, a fost de fapt o farsă. Cum ziua de 27 decembrie este, …

Mai mult »

Cum a reusit domnu' Nicu din Floreasca sa pacaleasca toata presa dandu-se drept Tommy Lee Jones (VIDEO)

“Ce face Tommy Lee Jones in Bucuresti?”, “Tommy Lee Jones, ademenit cu doua romance focoase!”, “Iubita de o noapte a lui Tommy Lee Jones, studenta si manechin”, sunt doar cateva titluri din ultimele zile din presa tabloida, si nu numai. De fapt, Tommy Lee Jones care a fost fotografiat prin …

Mai mult »

Monica Tatoiu l-a dat pe M\ru]\ pe m=na poli]iei

Monica Tatoiu este supărată pe Cătălin Măruţă după ce acesta a încercat să îi facă o farsă şi, în opinia ei, “a încălcat legea” mutându-i maşina din faţa casei. Monica Tatoiu e foc şi pară pe Măruţă: “Nu îl dau în judecată. În schimb, am chemat poliţia” – Află ce …

Mai mult »

Casatoria lui Kim Kardashian, o farsa pusa la cale in scop publicitar?

“A fost o căsătorie aranjată încă de la început. Kim îşi căuta un soţ, iar Kris a fost ales pentru ea. Nu îl plăcea prea tare dar spera să aibă sentimente pentru el, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. Nu s-a simţit în niciun moment atrasă de el şi …

Mai mult »