Thursday , March 28 2024

Tag Archives: carburanti

Traian Basescu a semnat impotriva accizei la carburanti

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri dimineaţă, în zona Eroilor, la unul din corturile de campanie ale PMP, o petiţie pentru respingerea taxei suplimentare la carburant pe care Guvernul doreşte să o introducă. Şeful statului a sosit la cortul de campanie al PMP în jurul orei 11.30, pe jos, declarând …

Mai mult »

Val de scumpiri de la 1 aprilie. Românii vor plăti mai mult pentru carburanți, gaze și electricitate

Ne aşteaptă un val de scumpiri la combustibili şi utilităţi, de la 1 aprilie. Astfel, vom scoate mai mulţi bani din portofel pentru carburanţi dar şi pentru facturile la gaze şi electricitate. Este vorba despre preţuri mai mari la benzină şi motorină, ca urmare a introducerii taxei de 7 eurocenţi …

Mai mult »

Carburanţii s-ar putea scumpi, din nou, din cauza accizei suplimentare şi a taxei pe construcţiile speciale

Carburanţii s-ar putea scumpi cu peste 8%, ca urmare a accizei suplimentare de 7 eurocenţi şi a taxei pe construcţiile speciale, a declarat, marţi, vicepreşedintele Rompetrol, Cătălin Dumitru. “Pe baza calculelor noastre, acciza suplimentară ar putea avea un impact de 40 de bani pe litru în preţul final”, a spus …

Mai mult »

Ponta: Acciza la carburanţi creşte din aprilie, dar nu apare în scrisoarea cu FMI

Acciza de 7 eurocenţi va fi introdusă din aprilie la benzină şi motorină, iar preşedintele Traian Băsescu va semna documentele pentru ca acordul cu FMI să redevină operaţional, deoarece memorandumul nu va include această măsură, a declarat premierul Victor Ponta, confirmând informaţiile MEDIAFAX. “Dacă preşedintele semnează nu mai e nevoie …

Mai mult »

Ponta: Nu se poate renunţa la acciza de 7 eurocenţi la carburant, asta i-a spus FMI şi lui Băsescu

Guvernul nu poate renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis şi nici închis fără această taxă, afirmă premierul Victor Ponta, care susţine că acest punct de vedere i-a fost transmis şi preşedintelui Traian Băsescu de FMI şi CE. Întrebat, marţi, …

Mai mult »

Încep negocierile cu Fondul Monetar Internaţional: ce teme majore se vor discuta

Astăzi încep negocierile dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional (FMI). Experţii internaţionali vor discuta cu cei din Ministerul Finanţelor despre reducerea TVA la carne, despre reducerea contribuţiilor sociale (CAS), dar şi despre acciza la carburanţi, de 7 eurocenţi. Ca să acopere golul la buget, guvernul va cere FMI să amâne …

Mai mult »

PNL nu mai susţine acciza la carburanţi. Liberalii vor cere FMI o nouă amânare

PNL nu mai susţine introducere accizei la carburanţi, ce urma să intre în vigoare de la 1 aprilie. Liberalii vor cere o nouă amânare, la discuţia cu FMI, anunţul a fost făcut de senatorul PNL Sorin Ilieşu, la o emisiune Realitatea TV. Guvernul a amânat majorarea taxei pe carburant cu …

Mai mult »

Băsescu: Acciza suplimentară la carburant nu trebuie introdusă. S-a scumpit din ianuarie. Preţul va mai creşte

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că se va opune în continuare introducerii accizei la benzină de la 1 aprilie. El a arătat că ieftinirea benzinei de la 1 ianuarie a fost o minciună, că ea, dimpotrivă, s-a scumpit. Şi se va scumpi şi mai mult de la 1 aprilie dacă …

Mai mult »

Intelegere Basescu – Ponta: presedintele semneaza legea bugetului, premierul amana trei luni acciza pe carburanti

Victor Ponta a declarat, după o întrevedere cu Traian Băsescu, împreună cu Daniel Chiţoiu, că şeful statului va promulga legea bugetului pe 2014, cu un compromis din partea Guvernului, acela de a amâna acciza pe carburanţi timp de trei luni. Victor Ponta a declarat, în şedinţa de Guvern, că preşedintele …

Mai mult »

Basescu: Am decis să RESPING acordul semnat de Guvern cu FMI din cauza accizei la carburanti

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe Memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi. Principalele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu: Voi vorbi despre memorandumul care mi-a fost trimis spre aprobare de către guvern, despre aprobarea discuţiilor purtate cu Fondul, UE …

Mai mult »