Thursday , April 25 2024

Tag Archives: bursa

Black Friday la bursa din Frankfurt dupa Brexit

Dupa referendumul britanic pozitiv la Brexit, indexul de referinta al zonei euro, Eurostoxx 50, a cazut cu 9 procente, ca si indexul francez CAC 40. La Londra, FTSE-ul cazuse la orele diminetii cu peste 8 procente. Astfel, bursele europene inregistreaza cele mai mari pierderi de la criza financiara din 2008/2009 …

Mai mult »

Şi FIAT se prăbuşeşte pe bursă! Acuzaţii grave aduse companiei italiene

Actiunile Fiat Chrysler au fost suspendate de la tranzactionare, joi, dupa ce au aparut in presa acuzatii potrivit carora constructorul auto ar fi umflat din pix vanzarile in SUA. Titlurile companiei italiene au pierdut 8% la bursa din Milano, iar apoi au fost suspendate de la tranzactionare, ca urmare a …

Mai mult »

Hidroelectrica, listată la bursă din 2017. Mai multe firme americane, interesate

Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă în prima parte a anului viitor, iar în 2017 ar putea fi listată pe bursă. Potrivit Ministrului Energiei, compania atrage investitorii străini, printre care mai multe firme americane de consultanţă. “Important este să dăm un semnal că vrem să mergem mai departe cu listarea. …

Mai mult »

Bursa de la Bucureşti, pe minus. Website-ul BVB, blocat de prea multe accesări

Încă o zi neagră pentru Bursa din București, lovită de criza din China. Bursa de Valori Bucureşti a deschis ziua pe minus 1,7%. Indicele de referință BET al BVB s-a depreciat luni cu 6,32% după ce, în cursul zilei, indicele care arată evoluția celor mai lichide 10 acțiuni consemnase scăderi …

Mai mult »

Simona Halep, invitata sa deschida bursa de la Toronto (VIDEO)

Simona Halep a avut parte de o surpriza inainte de debutul in cadrul turneului de la Toronto. Organizatorii turneului au rugat-o pe Simona sa deschida bursa de la Toronto, una dintre cele mai mari din lume. Extrem de zambitoare, Simona a actionat clopotelul si a deschis bursa, luni dimineata. Sportiva …

Mai mult »

Grecia a deschis bursa in pierdere. Primul soc: o prabusire de 30% a pretului actiunilor

Dupa cinci saptamani in care a stat cu lacatul pe usa, bursa de la Atena se deschide astazi, ca prim semn de revenire la un sistem financiar normal in Grecia. Auspiciile nu se anunta insa deloc avantajoase pentru economia locala, analistii estimand o scadere de pana la 30% in valoarea …

Mai mult »

Efectele economice ale alegerilor din Turcia: Bursa a scazut cu 8%, lira a cazut la un minim record fata de dolar, iar investitorii vand obligatiunile turcesti

​Pietele financiare turcesti au avut o dimineata agitata luni dupa ce lira locala a cazut la un minim record fata de dolar iar randamentele obligatiunilor guvernamentale au crescut dupa ce partidul islamist AK si-a pierdut, dupa 13 ani majoritatea absoluta din Parlament, scrie Financial Times. Bursa a cazut cu peste …

Mai mult »

Bursa de la Atena a incheiat miercuri la cel mai scazut nivel din ultimii doi ani. Actiunile principalelor banci au picat cu peste 26%

Mai multe masuri care se opun austeritatii impuse Greciei din 2010 de finantatorii sai internationali – UE si FMI – au fost anuntate miercuri de ministrii noului guvern condus de Alexis Tsipras, cu ocazia preluarii portofoliilor, relateaza AFP, citata de Agerpres. Cel mai simbolic anunt se refera la reintegrarea femeilor …

Mai mult »

Aprecierea record a francului a dus bursa elveţiană la cea mai drastică scăderere din ultimii 27 ani

Indicele SMI al bursei elveţiene a scăzut cu 12% joi, marcând cel mai mare declin din ultimii 27 de ani, după ce francul elveţian s-a apreciat la un nivel record faţă de euro, în urma deciziei băncii centrale a Elveţiei de a renunţa la plafonul minim de curs valutar, transmite …

Mai mult »

Sotul cantaretei Cristina Rus, vizat de ancheta privind manipularea pietei de capital

Soţul cântăreţei Cristina Rus este vizat de ancheta de amploare de la bursă. Zeci de percheziţii sunt în desfăşurare la această oră la domiciliile mai multor angajaţi, dar şi la sediile bursei. Printre cei anchetaţi pentru tranzacţii ilegale de 13 milioane de euro se numără şi omul de afaceri Dragoş …

Mai mult »