Friday , March 29 2024

Un antrenor din Alba, acuzat pentru pornografie infantilă

Un antrenor la un club de fotbal din Alba a fost reţinut, joi, sub acuzaţia de pornografie infantilă, cu copii având vârste între 15 şi 17 ani, informează surse judiciare.
Antrenorul, în vârstă de 35 de ani, este cercetat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Şeful DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, Danusia Boicean, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cel reţinut este antrenor la un club de fotbal din Alba Iulia, iar în calculatorul acestuia au fost găsite mai multe materiale pornografice cu minori.
Boicean a spus că, până în prezent, anchetatorii au identificat trei minori cu care acesta a realizat materiale pornografice şi a întreţinut raporturi sexuale, aceştia având vârste între 15 şi 17 ani.
Potrivit sursei citate, adolescenţii respectivi sunt jucători de fotbal la clubul la care bărbatul este antrenor, iar numărul victimelor ar putea fi mai mare, cercetările nefiind finalizate.
Boicean a spus că bărbatul este cercetat pentru pornografie infantilă, deţinere de materiale pornografice cu minori şi raporturi sexuale cu minori.
El a fost reţinut de DIICOT pe baza unei ordonanţe pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat, vineri, instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …