Friday , March 29 2024

Simona Halep, eliminată în optimile turneului de la Shenzhen

halep

Simona Halep a fost eliminată în optimile de finală de la Shenzhen de sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 52 WTA.

Jucătoarea din România a început cum nu se poate mai prost primul meci disputat în compania cehoaicei Siniakova și s-a văzut imediat condusă cu 4-0. Halep a salvat două mingi de set, dar Siniakova fructificat a treia șansă și a închis primul act cu scorul de 6-3.

În setul al doilea Halep și-a pierdut serviciul la scorul de 1-1, dar a revenit imediat și s-a mers cap la cap până la 3-3, când Siniakova a câștigat din nou pe serviciul româncei. Simona a cerut intervenția antrenorului la pauza dintre game-uri, apoi nu a mai pierdut niciun game până la finalul actului secund, pe care l-a cîștigat cu 6-4.

Setul decisiv a fost un carusel pentru ambele jucătoare – niciuna dintre ele nu a reușit să își facă serviciul în primele cinci game-uri. Condusă cu 4-2, Simona a dat semne de revenire, câștigând trei game-uri consecutive, dar a cedat pe final, cehoaica adjudecându-și setul al treilea, scor 7-5.

În sferturi Siniakova o va întâlni pe învingătoarea partidei Sojanovici – Jabeur.

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …