Friday , March 29 2024

Simona Halep, eliminata de la Turneul Campioanelor dupa un meci dramatic. Romanca a jucat accidentata

halep-cibulkova

Simona Halep a fost eliminata de la Turneul Campioanelor din Singapore dupa ce a pierdut ultimul meci din Grupa Rosie. Simona a fost invinsa de Dominika Cibulkova (locul 8 WTA), scor 3-6, 6-7 (5).

Sportiva noastra avea nevoie de macar un set castigat pentru a pastra sanse de calificare, dar o accidentare la genunchi i-a dat tot planul peste cap.

Simona a avut pe genunchi o fasa de protectie inca de la inceputul meciului si a aratat din primele minute ca are mari dificultati in alergare.

Cibulkova a profitat din plin de problemele fizice ale Simonei si a condus cu 3-0 dupa un start fulgerator, in care a castigat 11 din cele 12 puncte.

Romanca a incercat sa stranga din dinti si a luptat eroic, dar in multe momente abia putea sa mearga pe teren, daramite sa alerge.

Accidentarea la genunchi i-a afectat atat serviciul cat si deplasarea, astfel ca Cibulkova a profitat si a luat primul set cu 6-3 in doar 29 de minute.

Simona a jucat cartea ‘totul sau nimic’ in setul secund, in care s-a batut pentru fiecare minge. Am avut astfel momente tensionate, cu multe rasturnari de situatie, in care fiecare jucatoare a facut break-uri.

Romanca a condus cu 5-4 si 6-5, dar setul secund a ajuns in cele din urma la tie-break. Simona a condus si aici cu 5-4, dar Cibulkova a intors rezultatul si a castigat astfel partida.

Este pentru al doilea an la rand cand Simona paraseste competitia din Singapore in faza grupelor si ramane cu amintirea placuta din 2014, cand a jucat finala.

In urma acestui rezultat, Angelique Kerber este deja calificata matematic in semifinale. Cibulkova se poate califica si ea, in cazul in care Kerber va lua ambele seturi cu Madison Keys.

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …

One comment

  1. ha.ha.ha . ce povesti , oalerga pe teren ca o gazela , bineinteles daca a pierdut a aplicat metoda accidentului. Povesti , adversara a demonstrat ca are un bagaj tehnic superior., cu Kerger era tot “accidentata” ?-